Primarul Boncan pregătește pentru luna decembrie mai multe evenimente culturale la Drăgoești

Luna decembrie va fi una cu adevărat de sărbătoare, spune primarul Gheorghe Boncan, mai multe evenimente vor aduna comunitatea pentru a se bucura de aceste frumoase sărbători de iarnă.

”Vom avea în principal un iluminat festiv în premieră deosebit în acest an în toată localitatea. Ca să îi bucurăm și pe cei mici și pe cei mari. Apoi la Centrul Cultural vom avea Festivalul Colindului Vâlcean, ajuns la a doua ediție, apoi vom reînnoda tradiția ”Horei Satelor” în a doua zi de Crăciun. Toate satele vor fi invitate la Centrul Cultural să prezinte tradiții, hore, cântece, tot ce ține de istoria locului. Iar comuna Drăgoești este să nu uităm la intersecție de regiuni. Aici Oltenia și Muntenia se întâlnesc ieșind ce este mai frumos din cele două zone”, spune Boncan.

Drăgoeştiul îşi merită azi titulatura de oraş domnesc, chiar dacă este încă o localitate rurală în acte. Prin toate aspectele pe care le prezintă, argumentează că aici, pe malul stâng al Oltului, avem de-a face cu nobleţe, bun-simţ, civilizaţie şi o orânduială a lucrurilor.

Strategia comunei Drăgoești pentru următorii ani este agro-turismul.  Se vor căuta axe de finanțare pentru a amenaja un complex turistic piscicol pe 7 hectare, unde sunt  două lacuri. Acolo se dorește o zonă de agrement,  un sat pescăresc. Așadar Drăgoești este o comună cu mai multe obiective turistice,  localitatea unde s-a născut Mihai Viteazu, este un brand care poate fi valorificat și de aici poate porni pe orizontală o întreagă economie turistică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *