Primarul Birăruți se implică în toate lucrările edilitare ale comunității din Alunu

În comuna Alunu, datorită proastei execuții a rețelei de alimentare cu apă, apar nenumărate probleme. Astfel că, la începutul lunii octombrie,  încă 150 de metri din conducta rețelei de alimentare cu apă din satul Ciobani,  au fost înlocuiți.

Primarul Cristian Birăruți a declarat că sistemul de alimentare cu apă este foarte prost realizat, iar lucrarea a ieșit din garanție, astfel că, de fiecare dată când apar avarii și defecțini, se înlocuiesc țevile. La Alunu se lucrează pe toate fronturile, astfel că, drumul în cătunul Valea Oii a fost pietruit, iar locuitorii beneficiază acum și de construcția unui pod, peste care să poată circula și mașini de tonaj.

Totodată, se lucrează și la alunecarea de teren pentru siguranța podului ce traversează râul Olteț către cătunul Râpi, iar în centrele satelor se instalează iluminatul pentru sărbătorile de iarnă. În sezonul de iarnă, deszăpezirea se va realiza cu utilajele primăriei, iar acum edilul se preocupă de achiziționarea materialului antiderapant.

C.P.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *