Primăria Voineasa scoate la licitaţie exploatarea domeniului schiabil Transalpina Ski Resort

Primăria Voineasa scoate aşadar la începutul acestei veri, la licitaţie, exploatarea domeniului schiabil Transalpina Ski Resort pentru o perioadă de 3 ani. Totodată, va concesiuna şi restaurantul de la baza pârtiei.

Asta după ce au fost stinse datoriile către firma care a trăit ca “în paradis, timp de 7 ani”, aici, pe o feudă lipsită de controale şi care caută încă tot felul de nimicuri pentru a tărăgăna eliberarea acestui teren.

Asta nefiind vina deloc a firmei care a fost stăpână pe moşie, ci vina guvernelor care au lălăit plăţile, lăâsnd aici o adevărată zonă crepusculară, una care s-a dovedit mănuşă pentru constructori.

Probabil că în spiritul balcano-român, cei din Deva, se vor da greu scoşi de la butoiul cu miere şi vor găsi tot felul de apreschiuri şi alte şuruburi pe care afirmă că le-au montat şi nu au fost plătiţi, că doar aşa e spiritul nesimţirii la românii “făur”-itori de fapte bune.

În fine, licitaţia, potrivit primarului Năstasescu este una deschisă, transparentă şi pot participa toate firmele care au experienţă în domeniu.

Vorbim de unul dintre cele mai moderne domenii schiabile din România, care produce zeci de miliarde de lei vechi pe sezon şi care anual înregistrează o creştere a numărului de turişti.

Primăria doreşte ca instalaţiile pe cablu să funţioneze şi vara, cel puţin în lunile de vacanţe iulie-august, atunci când există un trafic intens pe şoseaua Transalpina şi mulţi turişti şi-ar dori să urce cu telegondolele până pe vârful muntelui.

De menționat că în zona Obârşia Lotrului, există la această oră aproximativ 400 de locuri de cazare.

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *