Primăria Tomsani a depus documentatia pentru canalul Bistrita-Otăsău, cu 2 ecluze navigabile

Sau cel puțin asa susține edilul Nicolae, cel care a studiat trei luni calcule volumetrice de apa, reușind sa iasă în cele din urma din birou:

“Imi cer scuze locuitorilor comunei Tomsani ca nu am răspuns solicitărilor, Dar acum am definitivat documentația pentru aceasta cale navigabilă care sa lege Bistrița de Otasau. In localitatea noastră nu mai este nimic nou de făcut în afara canalului prevazut cu doua ecluze, una în Genuneni si una in Folestii de Jos. Pot urca barjele cu nisip și de la Băbeni si dinspre Costești”, spune edilul Andrei Nicolae.

Canalul Bistrita-Otassu va avea o lungime de 10 mile si va prelua ca debit afluenții principali ai celor doua râuri.

Edilul din Tomsani care are studii hidrotehnice la Universitatea din Maryland spune ca integrala curbilinie pe cele trei ape Bistrița, Otasau si Bistricioara pernite un tangaj rezonabil chiar si pentru șalupe cu o cală de până la 3 metri adâncime, volumul fiind asadar unul suficient, fara redudanta.

Canalul Bistrita-Otasau va fi finanțat prin CNI, documentația este deja pe lista de sinteza si lucrările vor demara in luna mai.

Ing. Anghel Sangdili

tratați materialul ca pe un pamflet.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *