Primăria Șușani a atras în comună o finanțare de peste 11 milioane de lei
Aproximativ 320 de mii venituri proprii (112 per capita) a reușit comuna Șușani să colecteze pe 2021, după cum estimează finanțele vâlcene.
Cu o populație de aproape 3000 de locuitori, localitatea a devenit una din cele mai cooperativizate comune din Vâlcea. Terenurile sunt majoritar arendate iar fermele mici încep să-și spună cuvântul.
Edilul Tudor Daniel Constantin vrea însă și altceva, susținând că fără o activitate industrială, bugetul nu poate să crească simțitor. În acest sens, recent a fost eliberat certificatul de urbanism pentru construirea unui parc fotovoltaic în zona Beica, un investitor urmând să amenajeze aici o sursă de energie verde pe o suprafață de peste 10 hectare.
De altfel, primarul spune că această zonă este una care va îngloba o arie industrială importantă, motorul economic al localității.