Primăria Slătioara concesionează 25 de loturi pentru tineri căsătoriți într-o zonă pitorească

Camelia Romcescu, edilul din Slătioara, a demarat un amplu proiect prin care oferă 25 de loturi de teren pentru familiile tinere, în zona Rugetu, punând bazele unui cartier rezidențial care să completeze deja frumusețea unui platou subalpin riveran Drumului Național 67.

”Am finalizat loturile și deja avem două solicitări în acest sens. Zona este una frumoasă, pe drumul care leagă DN 67 de Rugetu, în aproopierea pădurii, în perimetrul supus dezvoltării noului motor social-economic al Slătioarei. Evident că avem reglementări de urbanism, dorim să iasă ceva cu adevărat frumos, elegant, specific zonei montane. Mai ales că în apropiere sunt loturi pentru pensiuni, tot acest nou cartier și întreaga zona a platoului trebuie să fie uniform și omogen amenajat. Venim în întâmpinarea solicitărilor tinerele familii și le punem la dispoziție 500 de metri pătrați. Sunt familii formate din salariați și doresc o casă în mediul rural, nedorind să se mute spre oraș, de fapt acesta este interesul nostru să mărim populația comunei și mai ales cu o clasă de mijloc puternică”, susține Camelia Romcescu.

Comuna Slătioara este una dintre cele mai avansate comune din punct de vedere economic din zona de vest a județului Vâlcea, cu o dinamică crescută din punct de vedere  demografic, fiind pe plus la mai multe capitole.

Este o comună verde, în afara proiectului care prevede realizarea unui parc fotovoltaic pe 40 de hectare, localitatea a depus proiecte pe PNRR pentru reabilitarea energetică a tutoror instituțiilor publice, stații de autobuz moderne, cu wi-fi, digitalizare, GIS, TIC, proiecte de mobilitate urbană.

Se află în topul primelor zece localități frecventate de turiști în Vâlcea iar numărul certificatelor de urbanism pentru pensiuni este în continuă creștere. Veniturile bugetare ale comunei doar în ultimii ani cresc cu procente îmtre 25 și 50%, fiind și o localitate pilot într-un ampu studiu ”Viața la țară”, care cuprinde cele mai căutate comune din România, de orășenii care migrează spre rural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *