Primăria Râmnicu Vâlcea între continuarea războiului de uzură sau coabitare politico-administrativă?

Bun, avem un Consiliul Local compus dintr-o alianță conjuncturală PER-PSD și alianța care se regăsește și la București, PNL-USR.  Primarul fiind Mircia Gutău, în opoziție față de PNL și USR.

Care erau cele două variante de existență? Coabitarea sau continuarea unui război între părți, PNL și USR având cu un vot în plus.

Evident că radicalii care susțin PNL și USR și care se regăsesc majoritar în spatele viceprimarului Virgil Pîrvulescu ar dori continuarea unui război de uzură, un Verdun pentru următorii trei ani jumătate, în care fiecare să stea la până și să plezenească gafele adversarului. Același lucru este susținut și de radicalii care îl susțin pe Mircia Gutău.

Care sunt avantajele acestui Verdun? Conservarea imaginii lui Pîrvulescu ca lider de opoziție intransigent, respectiv conservarea imaginii lui Mircia Gutău de om care nu face compromisuri cu liberalii. Pe termen lung, din punctul nostru de vedere, asta ar însemna un culoar liber pentru un terț, un Florian Marin, de exemplu de la PSD care vine, pe principiul, când doi se ceartă al treilea câștigă. Plus evident un blocaj la primărie, ba secretarul, ba opoziția, ba Gutău, toată lumea ar sta de de a-l încurca pe celălalt.

Moderația.

Varianta coabitării, în care pe puncte, argumentate, să existe dialog. Pierde senzaționalul, radicalii ambelor tabere i-ar acuza pe actorii principali de compromis, de trădare și vânzare de electorat.

Totul depinde cât de mare este tabăra moderaților raportată la radicali, pe termen lung.

Ședința de joi a fost o primă ședință de coabitare, în care, cel puțin USR a ales varianta moderată, renunțând la războiul de tip Verdun. O variantă greoaie, în care nu au votat nici cot la cot cu liberalii dar nici toate variantele propuse de executivul primăriei.

Din punctul meu de vedere a fost o opțiune bună, chiar dacă jocul de centru totdeauna este suspectat și de unii și de alții de trădare.

Faptul că viceprimarul Andrei Gheorghiu a preluat sarcinile în administrație, mi se pare un lucru oportun, pentru că din banii noștri preferăm să vedem că se lucrează. Că fondurile europene pot fi un cartof fierbinte sau un măr otrăvit, depinde de abilitatea sa de a se descurca în următoare perioadă.

În orice caz, având în vedere, că urmează trei ani fără alegeri, coabitarea este cea mai utilă abordare, atunci când executivul și legislativul nu sunt congruente politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *