Primăria Râmnicu Vâlcea a semnat la Bruxelles pactul pentru mediu

Primăria Râmnicu Vâlcea a semnat joi la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni, Pactul Primarilor ce are ca scop semnarea angajamentului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în anul 2030.

„La invitaţia Comisarului european pentru combaterea schimbărilor climatice şi energie, Miguel Arias Canete, voi participa mâine, în Parlamentul European de la Bruxelles, la reuniunea Pactului Primarilor ce are ca scop semnarea angajamentului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în anul 2030. Râmnicu Vâlcea are toate meritele de a fi prezent la această reuniune, mediul şi ecologia fiind printre priorităţile care s-au avut în vedere în cadrul investiţiilor din ultimii ani. S-a impus categoric respectarea arealelor naturale în cadrul noilor construcţii imobiliare, reconfigurarea parcurilor şi a zonelor verzi, iar în cadrul agenţilor economici s-a impus updatarea tehnologiilor în scopul diminuării eliberări de noxe în atmosferă”, a declarat primarul Ion Gigi Matei.

Potrivit acestuia, la întâlnirea de joi vor mai fi prezenţi, printre alţii, Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, Markku Markkula, preşedintele Comitetului Regiunilor, precum şi primari din Florenţa, Gent, Heidelberg, Nantes etc. Printre temele ce vor fi abordate se numără tranziţia comunităţilor locale către o Uniune Energetică durabilă sau sprijinul acordat autorităţilor locale şi regionale în stabilirea unor politici energetice şi de mediu. (www.administratie.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *