Primaria Perișani face demersuri pentru un nod de descărcare de pe A1 spre Groși

Sorin Leonte este convins că va reuși să includă într-un proiect ulterior, un nod ded descărcare în zona drumului Groși.

”Avem toate motivele argumentate. Este o interesecție mare care permite celor care coboară de pe autostradă să meargă spre Călimănești sau spre Tara Loviștei sau spre Sălătrucu, Valea Topologului. Sau spre Racovița.  Este intersecție vitală, din păcate nu a fost prinsă în proiectul inițial dar avem garanția că va fi ulterior. Așa cum este acum la Racovița proiectul unui nou pod și a unei bretele care inițial nu erau prinse”, spre Sorin Leonte, primarul din Perișani.

Comuna situată la cea mai înaltă altitudine din Vâlcea, capitala istorică a Țării Loviștei, asemuită de istorici cu Pădurea Teutoborgică, dat fiind faptul că legenda luptei de la Posada, cu mari șanse de a se fi petrecut aici, a salvat definitv teritoriul valah de maghizarizare.

Sorin Leonte,  dorește să consacre definitv, Perișaniul drept un păstrător al tradițiilor loviștene. Dar să devină și un important pol economic și turistic în această parte a Loviștei.

”De trei ani se poate vorbi de turism la Perișani. Și pot spune că 2025 a fost un an bun pentru cei care au acceptat provocarea de a face turism aici. Este un început care i-a determinat și pe alții să meargă pe acest drum. Sunt mulți doritori pentru a deschide puncte gastronomice. La capitolul infrastructură avem 90% din drumuri modernizate, mai este un rest de 2 km, care înseamnă capete de ulițe, de drumuri sătești.  Apa curentă, înseamnă 6 sate Apavil și 2 sate societatea noastră. Școala gimnaziala este în plin proces de modernizare, mai avem două școli cea din Mlăceni și cea din Poiana”, spune primarul Sorin Leonte.

Cu aproximativ 1,14 milioane lei administrația speră că sumele se vor îmbunătăți pe viitor odată cu construirea autostrăzii.

”Cred că proiectele pe care le implementăm, la nivel de medical, la nivel de turism,  gastronomie, de agrement, la nivel de educație, vor face și mai atractivă zona pentru turiști precum și pentru cei care doresc să se mute aici”, a mai adăugat primarul din Perișani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *