Primăria Oteșani a obținut finanțare guvernamentală pentru branșarea și racordarea populației la apă și canal

Un proiect important pentru care Primăria Oteșani a obținut inanțare prin Anghel Saligny și care urmează să fie implementat imediat în prioada următoare vizează racordurile și branșamentele populației la toată rețeaua sistemului de alimentare cu apă și canalizare existente în comună .

”Avem mai multe investiții de făcut în comuna Oteșani, iar pentru asta am solicitat finanțare la Ministerul Dezvoltății, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Este vorba de  racorduri și branșamente ale populației pentru toată rețeaua sistemului de alimentare cu apă și canalizare existente în comună, pentru care am obținut finanțare. Mai avem un proict care prevede  asfaltarea drumurilor locale. Si aici amintesc drumurile: Chilia Mică, Prodești, Sub Deal, Drumul Cantonului, Miuțăști, Strada Ponoare, Bogdănești și Deasupra Morii.  O să vedem dacă putem obține finanțare de la guvern sau vom căuta și alte surse de finanțare”, a declarat primarul Oprișor.

Acesta a mai adăugat că mai are alte proiecte depuse la Compania Națională de Investiții, respectiv reabiilitarea sediului primăriei și reabilitarea și modernizarea dispensarului medical, investiții care sunt necesare comunității.

Oprișor spune că vor fi instalate și două stații electrice de încărcare auto, una la Cârstănești și una la Oteșani, precum și achiziționarea unui microbuz școlar electric.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *