Primăria Mădulari are grijă de livada de meri, baza producţiei de sucuri naturale din localitate

Comuna Mădulari este cunoscută drept comuna petrolului și a gazelor naturale fiind o localitate unde industria extractivă este ramura principală economică din zonă, aici existând cele mai multe sonde de gaze şi petrol din Vâlcea.

Localitatea este una mică, cochetă, extrem de dezvoltată și unde normele de viață, altfel spus, calitatea vieții este preocuparea de bază a administrației. În comuna Mădulari în ultimii ani s-au finalizat de asfaltat kilometri de drumuri, drumuri prevăzute cu rigole iar comuna a fost una model în ceea ce privește investițiile în utilități, primarul Dimulescu, spunând că principiile după care s-a ghidat în managementul localității a fost accesarea de fonduri şi folosirea cu eficiență a bugetului localității pentru a face din Mădulari o comună modernă unde investitorii să vină pentru a dezvolta afaceri și locuitorii să poată reveni acasă.

“În cei patru ani de când am ajuns la primărie nu cred să fi existat o zi în care să nu facem ceva fie ca au fost lucrări de drumuri reabilitarea unor alunecări de teren care puneau în pericol traficul în mai multe zone din Mădulari, investiții de apă acolo unde oamenii se confrunta cu o lipsă acută, mai ales în perioada de secetă, investiții în unitățile medicale, în școli, facilitarea firmelor facelor care doresc să își încropească o mică afacere. Toate au fost pentru mine cel puțin, mapă de lucru și ceea ce mi-am propus eu, spun că m-am ținut de cuvânt” spune primarul din Mădulari. D

Nu trebuie omis faptul că Mădulari este singura localitate din Vâlcea din mediul rural care produce sucuri naturale, în acest sens pe teritoriul comunei în administrarea primăriei se afla o mică livadă de meri, care este regulat îngrijită și care, în fiecare an dă o producție consistentă de fructe.

În ultimele zile în comuna Mădulari s-au executat mai multe lucrări care țin de amenajarea tuturor căilor de acces spre și dinspre localitate s-au efectuat lucrări de decolmatare a canalelor pluviale, de dezinfecție pentru a ține efectele pandemiei departe de comună.

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *