Primăria Gușoeni dorește să dezvolte urbanistic o nouă zonă în localitate, acolo unde va construi primul bloc după 1990

În Gușoeni urmează să fie ridicat primul bloc după 1990, un bloc pentru tinerii profesioniști, finanțat cu fonduri europene, cu 6 apartamente. Un bloc de tip nZeb, cu consum de energie redus.

”Acesta va fi construit pe DN 67B, la intersecția drumului care duce spre Gușoianca, zonă pe care avem în vedere să o dezvoltăm. Aici pot apărea alte locuințe, firme, investiții. Vrem să creăm astfel un mic hub de pornire pe acest palier al dezvoltprii urbanistice a zonei. Este foarte generos acest areal și mai ales după investițiile în apă, canalizare și gaze, sunt convins că localitatea noastră va fi una căutată de cei care doresc o casă sau investitori”, spune primarul Nicolae Concioiu.

Și în centru urmează să fie reabilitată o ultimă clădire dintre corpurile administrative, astfel încât și zona centrului civic să fie completată armonios și estetic.

De altfel, Concioiu spune însă că satul românesc are șanse de a renaște odată cu dorința orăsenilor de a-și cumpăra o proprietate la țară, acolo unde administrațiile locale investesc în utilități.

”Departe de forfota orasului, in sânul naturii langa o casuta, o iesire la iarba verde pare un vis frumos la care multi se gandesc, mai ales la sfarsit de saptamana. Pentru majoritatea, o astfel de evadare dintre betoane e cea mai buna metoda de reîncarcare a bateriilor. De aceea, casa de la țară va fi altfel văzută iar satul va culege exact nișa de populație care nu mai vrea să stea între betoane. Probabil și fenomenul muncii de acasă, unde mersul la birou se poate face o dată la săptămână va fi un avantaj pentru cei care vor să se mute aici, la țară. Dar pentru asta, este nevoie de calitatea vieții. De confort, de apă, de asfalt, de canalizare și de gaze naturale. Toate acestea vor face din Gușoeni o comună dorită și căutată de cei care vor să fugă din mediul urban”, adaugă primarul Concioiu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *