Primăria Goleşti aşteaptă reabilitarea promisă a DN 73C, rută folosită din ce în ce mai mult în locul DN 7

Priorităţile administraţiei din Goleşti sunt drumurile şi canalizarea. Sunt laute în calcul inclusiv crearea unor rute de legătură directă cu Râmnicu Vâlcea, spre Feţeni şi spre comuna vecină Ciofrângeni.

Dat fiind anunţul privind reabilitarea DN 73C, edilii spun că ar fi utilă lărgirea cu încă o bandă a acestui tronson de drum, ştiindu-se că, atunci când e trafic pe DN 7, foarte mulţi preferă ruta prin Curtea de Argeş.

„Mai ales în ultima vreme, de când cu lucrările de la Deduleşti. Foarte mulţi conducători auto au preferat această rută. În fine, vreau să spun că în urma ploilor, majoritatea drumurile de pământ, pe care le pietruisem au fost distruse iar banii alocaţi pentru aceste reparaţii s-au terminat. Ne descurcăm cu ce avem”, spune primarul Dumitru Ropină.

În această perioadă se lucrează la trei punţi pietonale, la Diaconu, State şi Filigeanu.

Concomitent cu înființarea sistemului de alimentare cu apă potabilă în satele Popești, Gibești, Opătești, Girgiuveni și Vătășești, autoritățile locale pun accent pe modernizarea drumurilor. Astfel că, s-a demarat un proiect care vizează asfaltarea a 19,310 km, în satele Aldești, Blidari, Popești, Opătești, Giugiuveni, Vătășești, Poenița și Drăgănești. Primarul Dumitru Ropină spune că, la acest proiect care va fi depus, cofinanțarea se ridică la 7 miliarde de lei, iar din alocările bugetare pentru anul în curs abia se vor putea plăti cofinanțările la proiectele aflate deja în curs de realizare.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *