Primaria Galicea urmează să semneze contractul de reabilitare drumuri în valoare de 2,05 milioane euro

Primăria Galicea urmează să semneze contractul de finanțare pe Anghel Saligny, privind reabilitarea drumurilor din localitate.
”Prin programul Anghel Saligny, ne-au fost aprobate 2 proiecte cu o valoare de peste 250 miliarde lei vechi! Am primit finantare pentru Canalizare Bratia Vale și Cocoru și ni s-a aprobat proiectul de asfaltare drumuri de interes local. Avem licitația făcută deci în viitorul apropiat va începe execuția. Cu rabdare, încetul cu încetul, vom realiza ce am promis”, susține Florin Mărăcine, edilul din Galicea.
Cu aproape 770 de mii de lei și cu peste 3.300 de locuitori, localitatea se află în zona comunelor aflate în curs de dezvoltare, într-un galop pentru investiții și pentru investitori. Recent, un mare concern din industria agro-zootehnică a anunțat o investiție de peste 30 de milioane de euro, investiție în urma căreia sunt șanse mari ca toate localitățile din această parte a Oltului să aibă la un moment dat rețea de gaze.
”Tot ce vine aici și oricine vine aici și oferă locuri de muncă este bine primit. Vrem economie, vrem investitori, vrem o piață a muncii, o ofertă și creșterea nivelului de trai și a condițiilor de viață. Suntem aproape de Râmnicu Vâlcea, pe drumul Bucureștiului, avem clar niște avantaje pe care le valorificăm. Avem discuții cu mai mulți investitori și în următorii ani vor însemna un plus pentru comuna Galicea. Avem și un amplu proiect turistic, în parteneriat cu Consiliul Județean care va retrasa și acest domeniu economic, mă refer la turism. Astfel putem pune în valoare și schitul Flămânda. Așadar se lucrează pe mai multe paliere, la Galicea și cred eu că vom dubla în scurt timp, veniturile proprii ale localității”, susține Florin Mărăcine, edilul din Galicea.
Investiția prioritară pentru Mărăcine este introducerea apei pe Valea Raului, apoi, așa cum am spus, lucrări modernizare strazi și cofinanțare proiecte, Anghel Saligny și PNRR.