Primăria din Vaideeni va fi reabilitată şi modernizată

Peste două săptămâni va avea loc recepţia la două poduri peste râul Cerna, în comuna Vaideeni, potrivit primarului comunei, Daniel Achim Băluţă.

„Cele două poduri peste râul Cerna, la hotar cu localitatea Polovragi, au fost construite cu fonduri guvernamentale, primite pe calamităţi, iar peste două săptămâni va avea loc recepţia acestor lucrări. De asemenea, la începutul lunii mai va avea loc licitaţia pentru reabilitarea şi modernizarea sediului primăriei, iar în octombrie are termen de finalizare. Această investiţie se va realiza cu fonduri europene, printr-un proiect prin Grupul de Alianţă Locală  Microregiunea Horezu. Alte investiţii sunt reabilitarea reţelei de apă şi reabilitarea drumurilor agricole care sunt într-o stare deplorabilă, datorită inundaţiilor de anul trecut, dar şi datorită precipitaţiilor din toamnă şi primăvara anului curent. Din păcate resurse financiare nu avem, deoarece am avut foarte multe si mari cheltuieli cu evenimentele de anul trecut. Primăria Vaideeni este printre primăriile care nu au primit fonduri, deoarece suntem o comună care îşi strânge la timp impozitele şi taxele, iar pe acest criteriu, Guvernul a alocat fondurile. Consider că s-a ţinut cont de banii care s-au dat şi nu de pagubele create”, a precizat primarul Daniel Achim Băluţă.

Claudia POPA

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *