Primăria Dăeşti doreşte salvarea castrului roman aflat pe teritoriul său, construit de împăratul Traian

Primarul comunei Dăeşti, George Popolan, solicită Direcţiei de Cultură Vâlcea să se implice într-un proiect comun pentru salvarea castrului roman ‘Castra Traiana’ de pe teritoriul localităţii.

‘Avem cu adevărat un obiectiv istoric de valoare pe teritoriul comunei noastre. Acest obiectiv ar trebui pus în valoare, numai că bugetul unei primării nu este suficient de mare pentru a reuşi minuni în acest sens. Noi o să îl curăţăm în acest an de vegetaţie, o să împrejmuim locul şi o să îi amendăm pe cei care aruncă gunoaie sau fac grătare în apropiere. În acest sens, pentru a putea merge mai departe am dori ca cei care conduc Direcţia de Cultură să se implice alături de noi într-un proiect comun, chiar pe fonduri europene, pentru a face ceva cu acest castru, construit chiar în timpul împăratului Traian’, a declarat pentru AGERPRES primarul din Dăeşti.

El a precizat că ideea de a pune în valoare castrul roman din localitate a venit după reportajul difuzat de AGERPRES în urmă cu o săptămână şi în care a abordat situaţia prezentă a castrelor din judeţul Vâlcea.

Direcţia pentru Cultură Vâlcea spune că aşteaptă fonduri de la minister pentru întreprinde ‘acţiuni pentru salvarea castrelor’.

‘Ni s-a cerut şi nouă acum o listă cu obiective prioritare pentru a fi salvate. Castrul de la Dăeşti este trecut pe această listă. Noi am făcut mai multe adrese, ni s-au promis bani şi promisiuni au rămas. Suntem dispuşi a colabora cu autorităţile locale pentru orice proiect care ar salva aceste vestigii istorice’, a declarat pentru AGERPRES prof. Florin Epure, directorul Direcţiei.

‘Castra Traiana de la Sânbotin – Dăieşti construit iniţial, aşa cum arată şi numele său, menţionat de ‘Tabula Peutingeriana’ în vremea împăratului Traian, a reprezentat punctul cel mai înaintat al pătrunderii romane pe Valea Oltului. Acesta face parte dintr-o reţea de fortificaţii – Limes Aluntan – care apăra graniţa estică a imperiului, în momentul când romanii s-au retras în actualul bazin al Olteniei. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *