Primăria Budeşti aşteaptă dezvoltatori imobiliari pentru crearea de cartiere rezidenţiale

Budeştiul nu este doar polul economic al Râmnicului, localitatea frumos dispusă pe malul stâng al Oltului, poate dezvolta şi un capitol aparte, de agroturism, spre zona Gâltofani, unde există un peisaj unic în acastă zonă.
„Perimetrul la care ne referim se află la poalele pădurii, de unde panorama zonei de vest a judeţului, unde se pot admira toţi munţii, de la arcul Căpăţânilor până spre Cozia are ceva din basmele copilăriei. Ne-am obişnuit când vorbim deja de Budeşti, să punctăm doar dinamică investiţiilor din economie şi se omite cadrul natural. Noi invităm pe cei care vor să dezvolte cartiere rezidenţiale, în afara oraşului, să vină la Budeşti. Nu vor regreta şi sunt convins că şi cererile vor fi la fel de mari”, spune primarul Ionel Vlădulescu.
De altfel, oficial, comuna Budeşti a depăşit 7000 de locuitori, numărul însă al celor care locuiesc aici, fiind mult mai mare. Doar în 2016 au existat peste 200 de noi autorizaţii de construcţie.
„Proiectele noatre privesc şi multe alte capitole de infrastructură care să faciliteze transportul dinspre Râmnic spre Budeşti. Vrem să venim cu o arteră spre Barajul Râureni, una nouă astfel încât legăturile cu oraşul să fie cât mai multe. Aşteptăm cât mai urgent proiectul cu gazele. Este prioritatea 0 a Budeştiului. Condiţia ca numărul investiilor să crească”
Primăria Budeşti a depus deja mai multe proiecte privind dezvoltarea infrastructurii în Parcul Industrial Budeşti concentrate pe extinderea reţelei de apă şi canalizare, asfaltare şi demararea procedurilor de racordare la gaze naturale.
Totodată PUZ-ul parcului industrial prevede deja un sistem stradal cu 6 artere care vor deservi fiecare agent economic, străzi care vor intra în lucru, odată cu sosirea noilor investitori.
AP