Primăria Bărbătești asigură o masă caldă pentru 65 de copii din localitate
Un număr de 65 de copii din comuna Bărbătești primesc o masă caldă, finanțată de primărie, edilul spunând că anul viitor școlar, ar urma ca mai mulți elevi să poată beneficia de acest serviciu.
”Este vorba de preșcolari, copiii care urmează grădinița cu program prelungit și cei de la pregătitoare care urmează programul de After-School. Costurile sunt asigurate de primărie și dorim extinderea acestui proiect și la clasele primare. Acum aproximativ 65 de copii sunt înscriși în acest proiect, vom face o analiză pe costuri să vedem cât putem suporta din buget. Momentan mergem pe cathering, ne-am gândit și la o formulă de bucătorie în regim propriu dar mai bine mergem pe varianta extern, unde riscurile sunt controlabile”, susține primarul Constantin Banacu.
Acesta spune că programele de acest tip sunt foarte utile pentru că fac parte din strategia sa de a preveni abandonul școlar, de a-i determina pe părinți să-și înscrie copiii rapid într-un program educațional, pentru ”a-i obișnui pe cei mici cu sistemul școlar”.
”Orice program menit a determina familiile să-și țină, să-și trimită copiii la școală este un lucru benefic pentru că azi fără școală nu poți să îți depășești condiția. Am multe cazuri în localitate de copii rămași în grija rudelor, părinții fiind plecați la muncă în străinătate. Încerc să îi fac să înțeleagă exact rostul acestui sacrficiu, că părinții tocmai de aceea au plecat, să le ofere lor, copiiilor o situație materială și un sprijin pentru a merge la școală, pentru a realiza ceva în viață și este păcat să fie acest sacrificiu în zadar. Rostul nostru al generației noastre este exact acela de a pregăti generația de mâine, generația care să poată susține economic și social România”, mai adaugă primarul din Bărbătești.