Primar din Vâlcea care vineri a închis instituţia şi a scos tot personalul la o acţiune de ecologizare a localităţii.

Primarul comunei Budeşti, Ion Vlădulescu, a avut vineri o iniţiativă inedită.

Dat fiind faptul că localitatea nu are niciun cetăţean înregistrat la “416” (asistat social), a pus lacătul pe primăriei, timp de 3 ore şi a scos tot personalul la curăţenie.

“Suntem o comună aflată la marginea municipiului, o localitate care s-a dezvoltat imobiliar şi economic în ultimul an, căutată de investitori dar, acum, după trecerea iernii, au apărut gunoaiele. Albiile de pârâruri, marginea noilor zone de case arătau urât. Semn că civilizaţia nu vine odată cu dezvoltarea. Nu avem beneficiari de ajutor social şi atunci, nu am avut alternativă. O firmă de salubrizare ne-ar fi costat. Am luat decizia să ieşim cu toţii. Tot personalul, toate departamentele au trecut la această sarcină de ecologizare a comunei”,  spune primarul Vlădulescu.

Edilul speră că prin această acţiune vor fi stimulaţi şi localnicii să-şi facă ordine şi curăţenie pe terenurile proprii. 

Astfel, înarmati cu mănuşi, saci menajeri, cei 20 de salariaţi ai Primăriei Budeşti au ieşit la curăţeni. Au fost strânse gunoaie şi încărcate în vole, parte din ele au fost arse, cele care nu sunt produse petrochimice.

Salariaţii recunosc că au fost surpinşi de această iniţiativă dar nu au refuzat să iasă la acţiunea de ecologizare. Deşi la final, nu au avut parte de o socializare, ci de o şedinţă de Consiliu Local.

De menţionat că localitatea Budeşti este, potrivit cifrelor de anul trecut, a treia din Vâlcea, după Râmnic şi Drăgăşani, ca pondere economică, având al treilea buget realizat din încasări.

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *