Prim PNI, se urmărește reabilitarea infrastructurii de drumuri din toate satele comunei Grădiștea

Ilie Boiangiu a solicitat anul trecut fonduri guvernamentale pentru introducerea de gaze naturale, în baza unui studiu de fezabilitate introducerea gazelor naturale în localitate pe o distanță de 35 de kilometri.

Scopul  administrației  din comuna Grădiștea, este ca prin activitatea și prin munca noastră și a întregului colectiv de la primărie să fie creată o atmosferă prielnică pentru o viață mai bună, mai sănătoasă și fără probleme legate de viața socială.

”Cred că orice UAT din această țară trebuie să își pună la punct infrastructura de bază și mă refer la drumuri, străzi, apă, canalizare, gaz pentru că nu putem să avem o dezvoltare economică fără să avem această infrastructură bună. În ceea ce privește rețeaua de gaze, pot spune că magistrala de gaze este foarte aproape, la nici un km distanță, iar oamenii din comună au solicitat această investiție, am început studiul de fezabilitate, ridicările topo, demersurile pentru cartea funciară, avize, autorizații, etc.”, spune Ilie Boiangiu.

Tot proiectul însumează o distanță de rețea de 40 de kilometri, distanță ce cuprinde exact aglomerarea de gospodării.

Totodată se va extinde și rețeaua de canalizare in satele: Turburea, Dobricea, Linia, Obislavu și Tuturu și avem proiecte și pentru modernizarea drumurilor.

Administrația din Grădiștea are deja în pregătire mai multe proiecte pentru a fi depuse pe Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

În acest sens a fost depusă dociumentație pentru proeictul  „Asfaltare drumuri de interes local in Comuna Gradistea, jud. Valcea” în satele: Gradistea, Valea Gradistei, Linia, Tuturu, Obislavu, Diaconesti, Turburea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *