Presa leprelor și presa de calitate, din Vâlcea, o analiză By Tavi Herta

Politicienii au suplinit în presa locală promovarea de produs. Politicianul a fost transformat în detergent și vândut publicului.
Dacă Napolact voia reclamă într-un ziar din Vâlcea, nu mai era Gutău așa băgat în seamă. Dacă Ciucaș dorea să-și promoveze berea și cerbii în media locală, nu mai apăreau 30 de articole despre Buican. Șamd.

Atenție, text lung. Dacă aveți treabă, nu vă apucați. E despre presă și publicitate, despre jurnaliști buni și despre lepre șantajiste care își spun ziariști, despre clișee și preconcepții. Că parcă nu a mai scris nimeni de mult timp pe subiect.

Recunosc, îmi e mult mai ușor acum. Nu trăiesc din presă și îmi permit să fiu obiectiv. Ajută și miile de articole scrise în perioada în care făceam una dintre cele mai mișto meserii din lume. D-aia pot fi și empatic.

Am lucrat niște ani în presa vâlceană. Și pentru că sunt masochist, cred că la un moment dat o voi face din nou. Sunt ca vânătorul din banc, nu mă învăț minte. Mă duc în pădure să îmi facă ursul nasoale.

Am avut recent o discuție cu niște oameni în legătură cu rolul jurnalistului, moralitate, etică, d-ăstea grele. Pe scurt, cam toată presa, în special aia locală, era acuzată că se vinde și că nu se poate pune prea multă bază pe ce scriu / spun jurnaliștii. Instinctiv, m-am situat, așa cum am făcut-o întotdeauna, de partea breslei. Pentru că am lucrat în interiorul ei și pentru că știu cum merg lucrurile.

Două lucruri mari și late. Da, presa se face pentru bani. Un ziar trăiește din publicitate. Punct. Da, sunt derapaje masive în zona asta, putem discuta la nesfârșit despre cum se încheie contractele de publicitate în România. Dar în principiu, un ziar nu e întreprindere de caritate, este un business. Dacă nu produce, nu poate continua să existe.

Să acuzi un ziarist că nu scrie de rău despre o firmă cu care are contract de publicitate, mi se pare o fractură logică. Toate ziarele respectă regula asta. New York Times are contract cu Adidas. Crede cineva că NYT o să critice Adidas? Nu ar avea sens.

Și da, ziariștii nu scriu mereu ce vor. Adevărul nu e mereu piatră de temelie. În presa din toată lumea găsești subiectivism cu carul, manipulare, uneori minciuni grosolane. Obișnuiți-vă, nu se va schimba niciodată nimic.

Asta nu înseamnă că presa nu are un rol activ în societate. Imaginați-vă o lume fără media, fără informație produsă de profesioniști. Nici eu nu pot. Textele produse de amatori pe Facebook nu sunt jurnalism, să ne înțelegem. Pot fi amuzante sau interesante uneori, dar nu sunt jurnalism. Cine înțelege, bine. Cine nu, n-am chef de explicații suplimentare.

Doi. Presa locală se diferențiază masiv de cea națională, în special în România. Hai să vorbim despre Vâlcea, zonă în care am lucrat destul de multă vreme. Cunosc jurnaliști buni care continuă să își facă meseria cât pot ei de bine acolo. Oameni talentați, cu cărți citite, cu nas pentru știre.

Și da, există și multe nulități, paraziți în toată regula, lipsiți de talent, fără vreo legătură reală cu profesia, care s-au obișnuit cu șantajul și minciuna. Nu despre cei din urmă vreau să vorbesc acum, merită o discuție separată.

În rândurile care urmează vreau să ating subiectul leprelor din presă doar contextual și să explic de ce jurnaliștii buni din presa vâlceană nu pot (așa cum nu am putut nici eu) să își facă mereu meseria așa cum și-ar dori.

În primul rând, nu există o piață reală de publicitate. Băi, nu există și punct. Județul e destul de sărac iar puținele companii care ar vrea să se promoveze în media preferă să nu o facă, treaba lor de ce. Nu există bugete de publicitate asumate, oamenii de afaceri sunt preocupați, fundamental, să supraviețuiască. Publicitatea e fiță.

Și atunci, în loc de detergenți, bere și Fanta, în presa locală sunt promovați oameni. Desigur, dacă deschizi site-urile principalelor ziare vâlcene vei găsi reclame pentru diverse companii. Cele mai multe asemenea contracte de publicitate, și îmi asum ceea ce spun, nu sunt făcute neapărat dintr-o nevoie reală, ci în baza unor prietenii, a unor telefoane date, a unor circumstanțe.

Așadar, cu mici excepții, publicitatea de produs este subsecventă unor relații interpersonale. Mă înțeleg bine cu patronul de la compania X, ne știm de ani de zile și omul a fost de acord să îmi dea niște bani în fiecare lună că-i pun reclama pe site. Nu pentru că ar avea o nevoie reală (deși câteva publicații locale sunt cu adevărat citite și ar avea toate motivele să atragă contracte de publicitate pe bune), ci pentru că uneori lucrurile funcționează altfel.

Și atunci, pentru că sunt prea puține contracte reale, prea puține produse pentru care se solicită promovare, pentru că piața este minusculă, obiectele au fost înlocuite cu oameni. D-aia vedeți atâtea știri despre politicieni. Ei au suplinit în presa locală promovarea de produs. Politicianul a fost transformat în detergent și vândut publicului.
Dacă Napolact voia reclamă într-un ziar din Vâlcea, nu mai era Gutău așa băgat în seamă. Dacă Ciucaș dorea să-și promoveze berea și cerbii în media locală, nu mai apăreau 30 de articole despre Buican. Șamd.

Să recapitulăm. Ziarul e business. Ziarul trebuie să facă bani din publicitate. Dacă nu există clienți din zona corporate, ziarul se adaptează. Politicianul fix asta este. Un produs substitut. În toate formele lui: primar, președinte de consiliu județean, parlamentar etc. Ăștia au banii, ăștia controlează tot, mai ales în provincie. Nu te ai bine măcar cu câțiva dintre ei, poți să te apuci de tâmplărie sau de taxi.

Nu spun că e bine. E clar că nu e. Dar fix asta s-a întâmplat. Să acuzi un ziar local că promovează un politician pentru bani în loc să se ducă liniștit să moară că nu are cui face reclamă, nu mi se pare deloc productiv. Din nou, cine înțelege, bine.

Două vorbe despre leprele din presă, ăia pe care-i știe toată lumea că nu au nicio treabă cu scrisul, în schimb trăiesc bine-mersi din șantaj și măgării. Da, și din cauza lor adevărații jurnaliști nu mai au loc să respire. Da, sunt prea multe ziare și prea puțini jurnaliști. Da, o bună parte din banii de la companiile de stat și din buzunarele politicienilor se duce în firme fantomă care controlează fițuici insalubre.

Dar asta este o altă poveste. Ideea e că înainte să îi punem la zid pe cei care fac presă în România și aiurea, ar trebui să vedem cum s-a ajuns aici. Ar trebui să pricepem cum funcționează media, ce înseamnă piață de publicitate, de ce jurnaliștii au fost nevoiți să se adapteze.

Textul ăsta nu se vrea o justificare pentru nimeni ci doar o schimbare de perspectivă. Dacă măcar unul dintre cei care acuză presa de minciună și rea voință o să înțeleagă ceva din rândurile ăstea, cu atât mai bine.

Până atunci, să ne bucurăm că încă mai avem presă, așa bună sau rea. Și da, să încercăm să o protejăm pentru că doar așa poate să evolueze. Să nu mai dăm bani șantajiștilor și să-i ajutăm pe jurnaliștii talentați. Să învățăm să discernem între maculatură și calitate. Să nu-i mai jignim pe oamenii ăia care de bine de rău ne țin informați, fără să avem idee despre problemele cu care se confruntă. Să-i sprijinim să fie mai buni, nu să-i tratăm ca și cum ar trebui să zică mersi că sunt tolerați. D-astea, de bun simț. Hai, că se poate.