Prefectul de Vâlcea vrea funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean?

Hopa….

Simţind miros de sânge, apropierea gâdelui, unul dintre învinşii luptelor de la Pungeşti, prefectul apolitic, apostolic, apofazic şi apoteotic al Vâlcii, vrea funcţia lui Costi Rădulescu.

Pe bune, altfel nu-mi explic următorul gest Made By Renga & Friends, luni dimineaţă, pe la apus de noapte.

Toate primăriile din județ s-au trezit cu o circulară prin care li se cere nimic mai mult sau mai puţin, numărul de investiţii aflate în derulare, sursa de finanţare, grad de execuţie. Oamenii au spus că s-or fi încurcat borcanele şi că preşedintele de judeţ e amator de informaţii în acest sens.

Sunat preşedinte. Acesta mirat. „Nu, nu am cerut astfel de date”. „Păi sunt pentru planul naţional pe 2017, planul de guvernare”, zic eu. „Eu nu am cerut aşa ceva”, zice Rădulescu.

Lămurit primarii. Prefectul chiar a cerut asta.

„Păi de ce?” Păi d-aia. Vrea să-l ajute pe Costi Rădulescu, îi mai ia din atribuţii. Spun eu. Sau nu, m-am prins, vrea să i-o tragă după ce anul trecut Rădulescu s-a băgat şi el peste DN 7. Sau vrea să arate noului guvern PSD-ALDE că poate fi un soldat credincios oricum, oricând şi la orice oră, no matters , cine e stăpân! Sau vrea să fie preşedinte de judeţ pentru o zi!

Lăsând gluma deoparte circulara pe care v-o redăm aici, nu îşi are rostul, decât dacă prefectul Radu Renga ar putea să-i ajute pe edili. Dar cu ce?

A cerut guvernul o astfel de statistică? Vrea Renga să aibă lectură de birou?  Pentru cine sau pentru ce vrea prefectul de Vâlcea situaţia lucrărilor din judeţ?

RăduCu Ranga

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *