Prăbușire cu până la 20% a pieței imobiliare în Vâlcea
Numărul de locuințe tranzacționate începe să scadă, arată datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), analizate de Economica.net. După o vară în care s-au vândut mai puține locuințe decât în aceeași periaoadă a anului trecut, tendința de scădere continuă în lunile de toamnă.
În Olt, Argeş şi Teleorman au scăzut cel mai mult tranzacţiile faţă de anul trecut, cu peste 30%.
Vâlcea sau Tulcea au înregistrat şi ele scăderi pe piaţă, de peste 20%
Totuşi, când tragem linie, la nivel naţional vorbim de o scădere pe piaţa tranzacţiilor cu imobile de 3,5%. Iar ritmul ar putea scădea şi mai mult dacă luăm în calcul faptul că s-au scumpit creditele şi au devenit accesibile unui număr tot mai mic de oameni.
Prețurile în creștere, pe toate palierele, par să încetinească ritmul de vânzare a locuințelor. BNR a crescut recent dobânda de politică monetară ceea ce duce la o scumpire a creditelor, iar accesul la creditare se va reduce pentru mulți dintre noi. Creșterea dobânzii este folosită de Băncile Centrale pentru a ține în frâu inflația în creștere și toată lumea e în expectativă și așteaptă să vadă cum va trece iarna aceasta, prima marcată de un război la granițe.