Povestea unui copil frumos, creatorul primei Cărţi Sculptate din Măciuca
Măciuca, povestea sudului. O localitate care are toate ingredientele pentru a deschide o perspectivă nobilă acestei zone, cu adevărat domnească. O comună cu un parc unic în România prin sculpturile monumentale, dispusă ca o cetate pe culmea celui mai înalt deal din zona de sud a Vâlcii. Iar acest lucru îi dă un alt status: de Fortificaţie a românismului.
Comuna Măciuca este, dincolo de faima ei onomastică, o comună frumoasă, aflată printre merii pădureţi, acolo unde Drăghicescu spune că raiul nu cunoaşte limite atunci când se proiectează. La Măciuca, primăverile aleargă măcrişul prin crânguri, corcoduşii conduc orchestrele primelor albine dezmorţite, verile se scaldă prin pădurile de margini, iar toamna…Da, Toamna, la Măciuca, desenează curcubee, lăsând loc iernii să-şi spună ultimul catren.
În prag de iarnă, aici, la Măciuca, am întâlnit un suflet nobil. Un artist frumos, un copil încă, la cei 17 ani pe care îi are. Georgiana. Omul căruia Maica Domnului i-a dat aripi de înger creator. O misiune pentru a ne arăta şi nouă, muritorilor, lucruri ascunse în frumosul din jur.
Georgiana s-a apucat din senin de sculptură. Stând pe lângă atelierul de tâmplărie, a avut o străfulgerare, o chemare. A luat dalta şi a început să „modeleze” lemnul. Şi a ieşit o Icoană. A Maicii Domnului. „Poate şi pentru că educaţia mea este una bisericească. Aşa am fost crescuţi.”
În ultimii 2 ani, Georgiana a îndrăznit. Fără să ia lecţii de la cineva, să facă vreun curs de sculptură, a început să pună, în real, frumosul din sufletul ei. Multe icoane, voievozi, chiar pe Ştefan cel Mare.
Lucrarea de suflet a Georgianei este însă „Povestea din Măciuca”.
„În lucrarea mea, am încercat să cuprind câteva momente importante din istoria comunei mele natale, Măciuca. Marea Unire înseamnă înfăptuirea visului tuturor românilor din Basarabia, Bucovina şi Transilvania. Despre originea comunei Măciuca există mai multe variante, printre care și aceasta: în oastea lui Tudor Vladimirescu de la 1821, printre miile de olteni înrolaţi, se aflau şi câţiva locuitori din Măciuca, care se luptau cu „măciuci”. Se spune că de aici provine denumirea localității. În partea de nord a acestei comune, se află un sat numit Ştefăneşti. Acesta poartă numele lui Ștefan Drăghicescu, boierul, ctitorul celor trei instituţii: Biserica (care are hramul Sf. Ştefan), Şcoala si Dispensarul din acest sat. Este chiar fratele marelui sociolog Dumitru Drăghicescu. Împletitura de pe marginea lucrării are şi ea un rol important, reprezentând viaţa infinită. Așadar, prin intermediul acestei bucăți 
de lemn, am încercat să spun câteva aspecte importante pentru mine și comuna mea natală.”
Această lucrare o să fie prezentă la toate expoziţiile de sculptură, reprezentând „meleagurile natale ale Georgianei, pe care le iubeşte „cu sfințenie!”
Aceasta este o secvenţă din Măciuca. O secvenţă cu un om frumos. Şi nu e singurul…
Liviu POPESCU
