Povestea tristă a conacului Olănescu ajuns o ruină în centrul Râmnicului

Agerpres

Fostă stăreţie de schit, ulterior conac boieresc, sediu al comandamentului sovietic, gospodărie agricolă, dispensar medical, azi o ruină în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, casa Olănescu, monument de secol XVIII, strigă după ajutor, fiind necesară suma de 500.000 de euro pentru a fi salvată.
Râmnicu Vâlcea a fost până în anii 60, unul dintre cele mai frumoase târguri ale Olteniei de sub munte, prin multitudinea de case boiereşti, prin boema vâlceană, cea care l-a inspirat pe Caragiale, multe dintre schiţele sale având la bază spiritul oraşului de sub poalele Capelei, culminând cu celebra piesă “O scrisoare pierdută”.
Viaţa la Râmnicu Vâlcea în perioada interbelică era dominată de aristocraţia locală sau bucureşteană care poposea aici zile întregi înainte sau după o cură cu ape minerale la Govora, Olăneşti sau Călimăneşti. Nu era un centru industrial, dimpotrivă, era un oraş al monoclului, al jobenului, al cabrioletelor, al dramelor şi poveştilor de amor care mai de care mai romanţată, în lumea boierimii de început de veac XX.
casa olanescu 1De aceea, poate, autorităţile de după 1947 au insistat să distrugă complet parfumul de epocă al râmnicenilor, aflaţi la intersecţia a trei regiuni – Ardeal, Muntenia şi Oltenia. Râmnicul fusese doar primul oraş cu pârtie de bob din ţară! Oraşul număra sub 35.000 de locuitori în 1965, majoritatea oameni “erudiţi, cu case frumoase pe Ştirbey Vodă, pe Carol I, pe Mihai Viteazul, pe Bulevardul Mare (actual Tudor Vladimirescu). Aici se făceau cursuri de pian şi se păstra tradiţia lui Five o’Clock”, spune directorul Direcţiei judeţene de Cultură, prof. dr. Florin Epure.
Nu erau multe fabrici, o tăbăcărie naţionalizată, care a aparţinut boierilor Simian, şi câteva ateliere de mobilă. Oraşul nu avea blocuri, dar casele aveau un etaj sau două, case fie la şosea ca în Ardeal, fie cu o grădină frumoasă în faţă, majoritatea o combinaţie între stilul brâncovenesc al zonei, cel austriac de peste munţi sau influenţat de barocul franţuzesc.
Sfârşitul anilor 60 vine cu industrializarea, în doar 20 de ani oraşul vechi este ras de pe faţa pământului, apar blocurile socialiste, iar în anii 80 populaţia municipiului deja depăşea 90.000 de locuitori. Totul în urma construcţiei platformei industriale din zona Râureni, acolo unde funcţionează azi agenţii economici, unii cu probleme, alţii mai norocoşi.
Centrul oraşului este complet sistematizat, dar se întâmplă şi minuni. Una se numeşte Casa Olănescu, un rest de clădire a unuia din cele mai frumoase schituri – Inăteşti – de care pomeneşte Mircea cel Bătrân în hrisoavele sale. Schitul se întindea în zona central estică a oraşului, avea mori de apă şi dealurile Petrişorului.
La mijlocul veacului al XIX-lea, schitul se desfiinţează, iar stăreţia, o construcţie în formă de L, este cumpărată de Petre Olănescu, deputat şi prefect de Argeş. Aici va locui familia Olănescu, familie reprezentativă pentru realizările care aveau să urmeze în zona Vâlcii. Până în 1944 când Elefteria Olănescu, nora lui Petre Olănescu, este dată afară de sovietici, iar comandamentul Armatei Roşii, ulterior politic, al URSS, se stabileşte chiar în conac.
“Judeţul Vâlcea număra 10.000 de membrii PNŢ, nu-i aşa? Deci era cazul să facă un pic de ordine aici în judeţ, să fie aduşi oamenii pe calea cea bună”, spune, ironic, prof. Epure.
În 1949, după sovietici, statul român găseşte de cuviinţă că cea mai potrivită destinaţie a conacului boieresc din centrul Râmnicului este cea de magazie şi sediu de birouri al brigadierilor de la… Gospodăria Agricolă de Stat Râmnicu Vâlcea. Până în 1984, conacul este dispensar medical, grădiniţă. “Miracolul se petrece în 1984, când în fruntea Direcţiei de Cultură vine un profesionist care reface clădirea şi o transformă în muzeu de artă medievală. Acesta a fost primul personaj care a realizat importanţa în timp a fostei stăreţii. Din păcate, exponatele nu puteau fi păstrate în siguranţă, iar Casa Olănescu este cedată Uniunii Artiştilor Plastici”, relatează prof. Epure.
casa olanescu 3 După 1990, nu se mai intervine asupra casei, care numără deja 300 de ani vechime, iar după anul 2000 Casa Olănescu revine în acte primăriei. Lângă acesta s-a ridicat între timp Seminarul Teologic, o clădire impunătoare, în schimb conacul se distruge de la o zi la alta.
Azi, Casa Olănescu, pustie, învăluită de vegetaţie, cu tencuiala căzută, fără niciun viitor – 500.000 de euro ar însemna refacerea acestui monument – stă în tăcere, muribundă, aşteptând să se prăbuşească odată pentru totdeauna. Ultimii pictori ai UAP au plecat în 2006, speriaţi de zgomotele pe care le scoteau grinzile, atunci când bătea vântul.

“Primăria Râmnicului nu a fpcut nimic. Am înaintat memorii, le-am spus povestea acestei minuni care a rezistat sub trei asedii: al otomanilor, austriecilor şi comuniştilor. Nu i-a mişcat, din păcate. Pentru a fi salvat, conacul are nevoie, în primul rând, de o expertiză tehnică privind structura de rezistenţă. Apoi este nevoie de refacerea acoperişului, aflat într-o stare critică. Instalaţia electrică şi tencuielile interioare şi exterioare trebuie, de asemenea, refăcute. În tot Râmnicul numărăm pe degete ce clădiri au mai rămas din secolele trecute, iar noi vorbim de oraş turistic, nu ştiam că mall-urile şi supermarketurile sunt obiective de turism…” conchide, amar, Florin Epure.
Boierii Olăneşti au înnobilat în secolul trecut aceste meleaguri, au dat naştere unei staţiuni de renume – Băile Olăneşti, au dat nume râului care trece prin centrul municipiului, dar casa lor… este azi una din ruinele “nobile” din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea.

loading...

2 comments

  • Pqtriarhul Bulea

    Ma intreb de ce Varsanufie asta nu vede cum se distruge aceasta cladire de o arhitectura aparte, una din putinele ramasa in orasul asta de blocuri peste care troneaza incompetentul Ionel Gigel. De fapt ce treba au ei cu arhitectura, cu traditia. Mai ales pe Ionel Gigel il intereseaza doar betoanele si atat Vedeti ce e in orasul asta.. Pai daca nu citesti in viata ta o carte, la ce te astepti? Dar pentru Varsanufie,:de ce nu faci aici un hotel? In care sa vina la odihna popii mari cu mertanuri de la Bucuresti? Ca prospaturile vin din curte de acolo. Sau poate de gandesti la vecinii de langa Episcopie,nu?

  • Mircea MONU

    De ce nu-i întrebaţi pe candidaţii la funcţia de primar al Râmnicului ce au de gând cu această ruină?… (N-aş crede că vreunul dintre ei s-o fi cuprins în programul său electroral!) Nu ştiam că proprietar a devenit, până la urmă, Primăria Râmnicului. Conform legii, proprietarul trebuie să restaureze monumentul istoric. Dar, ce-ar fi ca Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea să-l amendeze pe… primarul Râmnicului pentru neglijenţa manifestată faţă de acest monument?… Sau nu poate, pentru că Matei este… surogat (adică înlocuitor) de primar?!… Iar pe cel care va fi ales peste o lună, iar nu va putea, dar măcar o scrisoare de atenţionare tot ar putea să-i scrie, iar la anul, poate-i pică Guvernul domnului director şi scapă de… belea! Dar dacă va fi un Guvern “al său” şi primarul de-aceeaşi culoare politică cu dânsul, iar nu-l va putea amenda pe primar, dar ar putea acţiona amândoi, în mod concertat şi concentrat, pentru a obţine fondurile necesare, măcar pentru cofinanţarea unui proiect european în acest sens!… Apropo, la marele mason vâlcean, drăgăşenean (şi viér), eternul guvernator Mugur Constantin Isărescu s-a apelat?!?…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *