Povestea romantică din Vâlcea a Partidului lui Brăgău

Acum trei ani îi aflasem numele legat de centrul de la Seaca. Ulterior, l-am auzit conectat cu reînvierea unei gazete, cu foaie glossy, la care colaborasem şi eu într-o perioadă. Nu îmi spunea nimic. Un anume Florin Brăgău, unul cu bani de aruncat pe fereastră.

Acum, Florin e liderul unui partid pe care unii îl numesc extremist, alţii – o joacă de-a oamenii mari, alţii – un fel de PRM pe stil elevat.

Cert este un singur lucru: într-o perioadă în care se migrează de la PNL la PSD sau invers, nişte tineri au început o poveste romantică. Adică una prin care construiesc ceva, un partid. Care adună tineri, şi asta nu e rău deloc.

Nu ştim dacă ei chiar cred într-o formă de metafizică recurentă a lui Nae Ionescu, poate nici nu au auzit de aşa ceva, dar au făcut un partid greenfield. Adică o investiţie de la firul ierbii în politica asta a noastră, de România.

Da, este greu să te lupţi cu Steaua şi Dinamo, mă refer la PSD şi PNL, partide deja asumate în politicul nostru, se chinuie  chiar şi Băsescu să mai deschidă o uşă de Liga I, darămite ei, PRU!  Poate vor reuşi, depinde de câtă energie, capacitate de muncă şi crez au.

Nu ştim dacă vor izbuti, dar sunt tineri, sunt ambiţioşi şi vor să facă ceva în politică. Aleargă, caută membri, vin cu un mesaj patriotic, unii cred în naţionalismul nobil.

Florin e tipul charismatic de la Vâlcea, evident că nu are spaţiu prea mare de manevră între Buicani, Răduleşti, un Gutău sau alţii. Dar el insistă, a reuşit să aibă fereastră media la Etalon, se spune că, în spatele lui, nu ştiu ce manager vechi, de stat, ar fi (sunt doar zvonuri neconfirmate).

Oricum, la Vâlcea, un tânăr s-a apucat de politică, nu s-a lipit de vreun lider PSD sau PNL, să-i ia scamele, să ocupe vreo funcţie, să pupe niscai dosuri. Nu ştim ce îi rezervă viitorul, nu ştim dacă va obţine un 5%, deşi eu, personal, parcă mi-aş dori să fie spart sau înmuiat binomul politic PSD-PNL cu un astfel de partid.

PRU ştie însă un lucru, să creeze evenimente care să fie pe pagina ziarelor atunci când se produc politic: armată privată, plantat de pomi, anti-homosexualitate, copii răpiţi în Norvegia, România frumoasă.

Şi zău, într-un timp când ne înjurăm ţara asta peste tot, parcă era nevoie de un Brăgău şi ai lui  ca să ne spună cât e de frumoasă şi că trebuie să o respectăm!

Mihai IONESCU

loading...

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *