Povestea în „alb-negru” merge mai departe…”Învârtita Dorului” sau cum înnobilează ardelenii Valahia noastră

50.000 spun unele cifre, altele mai puţin de atât, oricum vorbim de un număr impresionant de români de dincolo de munţi care au venit aici, dincoace de Carpaţi, în alb şi negru, cu familia, cu tradiţiile, cu poveştile, cu legendele, cu turmele…

Transilvania de sud, cea montană de la Braşov şi până departe, spre Semenic şi Almăj a fost dintotdeauna o zonă alb negru, zona păstoreaască, un autentic compozit, născut între fluier şi talăngi, pe creste de munte, sub umbră de brad, în case mari, frumoase, unde doinele şi baladele au ţinut vie, limba moştenită de la daci şi romani. Chiar dacă Imperiul era uriaş, chiar dacă Imperiul era stăpân, chiar dacă Transilvania era parte a celui mai mare imperiu al Europei, unul considerat sfânt.

Sfinţenia caselor româneşti, cu Dumnezeul lor, pus cuminte lângă icoană, cu turmele de mioare care schimbau albul zăpezii cu albul de vară, această sfinţenie s-a luptat cu habsburgii, cu toţi prinţii şi regii de dincolo de Tisa. S-a luptat prin dârzenie, prin încăpăţânarea de a păstra limba şi portul, de a nu permite nimănui să mute Dumnezeul nostru de acolo, din micuţa biserică de suflet în marea catedrală a Apusului.

Imperiul nu a mai suportat şi a vrut să-i supună de tot economic şi spiritual pe românii în alb negru de la munte. Şi venit cu vorba, mai apoi cu forţa, apoi cu birul şi la final cu biciul…Nu s-a putut.

Românii în alb şi negru, care ştiau crestele munţilor şi care aveau legătură de sânge cu valahii de la sud de munte au luat caii, oile, familia, câinele, icoana, biserica din suflet şi au trecut munţii. Cea mai mare migraţie din istoria recentă. O migraţie care a colorat definitiv muinţii de la miazăzi.

Un astfel de basm românesc este Vaideeniul. Vaideeniul de Vâlcea, sau Vaideeniul de România, loc unde bacii transilvani s-au aşezat pentru a rămâne. Şi au construit aici, lângă fraţii români rămaşi aici de la Decebal şi Traian, au construit şi au împlinit o aşezare cum puţine sunt. Cu case mari, cu porţile lor, cu biserici frumoase. Au construit neamuri, au dat urmaşi care au făcut cinste României de la sud de Carpaţi, în timp ce „România” de deasupra munţilor era prizonieră pentru încă ani buni.

În comuna Vaideeni,  există Jinăreni, Vinerenii, Săliştenii, neamuri cu istoria lor, adusă cu transhumanţa de dincolo de Carpaţi. Unul dintre cele mai cunoscute este neamul Vinerenilor. Mulţi medici şi dascăli vâlceni poartă acest nume – Vinereanu.
Toţi Vinerenii provin din comuna de păstori Vinerea, din judeţul Alba. Nu a mai contat dacă aveau la origine alt nume, în momentul când s-au aşezat în Vaideeni, localnici i-au definit cu acest apelativ – Vinereanu.
Alt neam cu care mândresc cei din Vaideeni este neamul Comănescu. Comăneştenii provin din familia ciobanului Coman, din Săliştea Sibiului. În prezent, cel mai ‘de seamă Comăneştean’ este Lazăr Comănescu, fost
ambasador al României la Berlin şi actual ministru de externe al ţării noastre.

Cei din Vaideeni se reunesc o dată pe an, la finele lunii iunie,  la ‘Învărtita Dorului’. Oameni din mai mult de 10 judeţe sunt prezenţi pentru a se reîntregi, după sute de ani. Sunt evident ‘paternii’, din regiunile de păstori din Ardeal – Sibiu, Alba, Hunedoara, Braşov şi ‘descendenţii’, din vechiul regat – Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.

Îi unesc aceeaşi muzică, folclorul tradiţional păstoresc, portul în alb şi negru, binecunoscutul produs culinar ‘tocanul de oaie’, clopul şi multă voie bună.
În prezent, pe culoarele transhumanţei de odinioară se lucrează la un masterplan în turism. Astfel, Munţii Parângului vor fi traversaţi de şosele, vor apărea staţiuni turistice, unele cu specific agro, altele cu pârtii de schi. Mulţi ciobani şi-au deschis pensiuni. Şi să nu uităm de Transalpina, drumul care reuneşte zone cu tradiţie în păstorit, Novaciul şi Sebeşul

La Vaideeni, avem azi „Învârtita Dorului”, un splendid eveniment socio-cultural, în alb şi negru, povestea pe fluier a acestei istorii care a unit mai întâi prin vers şi limbă cele două Românii.

Am fost la Învârtita Dorului şi i-am respectat pe aceşti români, urmaşi ai ciobanilor care în mijloc de iarnă au plecat de la caselor lor de dincolo de munţi, pentru a înnobila Valahia noastră. Un festival al reunirii, al frumosului, acesta este destinul nostru de limbă şi de neam…

Liviu POPESCU