Povestea familiei Baronilor din Drăgășani, Jakob și Ileana Kripp

În agricultură – mai ales în viticultură – suntem expuşi în permanenţă impredictibilităţii naturii. În fiecare an, natura ne confruntă cu reguli noi de joc: evoluţii meteorologice neaşteptate, atacuri ale bolilor sau ale dăunătorilor, în momente în care nu avem arme la dispoziţie. Încercăm să ne adaptăm, folosind pregătirea şi experienţa echipei noastre.

În acest an, natura ne-a prezentat un jucător nemaiîntâlnit. Pregătirea cea mai bună şi experienţa cea mai îndelungată nu ne pot ajuta.
​
Noi toţi trebuie să ne retragem din anumite zone ale terenului de joc. Astfel, deocamdată trebuie să renunţăm la întâlniri cu iubitorii vinului Ştirbey. Nu putem să vă invităm la o degustare de vinuri la Drăgăşani sau la un pairing de vinuri cu creaţiile bucătarului unui restaurant din Bucureşti, Piatra Neamţ sau Timişoara. Şi regretăm din toată inima că nu v-am putut invita nici la aniversarea Cramei Ştirbey, de 1 Mai.

Dar ne consolăm amintindu-ne cu mare bucurie de serbările noastre de 1 Mai, din ultimii 16 ani: de întâlniri cu un număr mare de prieteni care a crescut din an în an, de lansări de vinuri noi, de degustări verticale şi orizontale pe terasa cramei, de discuţii încinse, poveşti amuzante, momente mişcătoare, muzică şi dans şi, nu în ultimul rând, de vremea minunată din fiecare an. Cu fiecare 1 Mai, cu ajutorul donaţiilor dumneavoastră, am împărţit bucuria noastră cu cei mai nevoiaşi. Şi în acest an am împărţit bucuria amintirilor noastre frumoase cu cei care suferă cel mai mult în perioada actuală de izolare, fiind supuşi restricţiilor mai severe: vârstnicii.

Din valoarea fiecărei comenzi de vin pe care o plasaţi vom dona 10% către asociaţia „Serviciul de Ajutor Maltez în România“, care derulează diferite programe pentru vârstnici, mai ales programul „Masa pe roţi“, care asigură zilnic mese calde pentru vârstnici săraci şi singuri.

Prezentul, ca oglinda trecutului

Câţiva ani mai târziu, în 2005, un client ne-a făcut cadou un „mers al trenurilor“ din 1905/06, conţinând o reclamă a pepinierelor Prinţului Barbu Ştirbey din Drăgăşani. În perioada respectivă, toate viile din România erau distruse de filoxera, un dăunător care s-a răspândit în toată Europa în a doua jumătate a secolului XIX. 

În primii ani de revitalizare a Domeniului Ştirbey din Drăgăşani am avut senzaţia că prezentul nostru se oglindeşte în trecutul Domeniului. Deja pe parcursul procedurii de restituire, între 1999 şi 2001, am găsit în viile Ştirbey din Drăgăşani preponderent plantaţii de viţă-de-vie din soiuri autohtone româneşti – Crâmpoşie, Tămâioasă şi Fetească Regală, care au trezit curiozitatea noastră: ce vin ar putea să iasă din aceste sortimente dacă ar fi vinificate în condiţii optime, cu tehnologia modernă, de un enolog priceput? Aşadar, după restituire, am hotărât să păstrăm aceste soiuri autohtone şi să mai plantăm şi alte soiuri de origine din Drăgăşani: Novac şi Negru de Drăgăşani. Succesul pe care l-au avut din start vinurile noastre din soiuri autohtone la iubitori de vinuri din toată ţara şi din străinătate ne-a confirmat că decizia noastră a fost bună. Am fost printre primii după 1990 care s-au focusat pe aceste soiuri tradiţionale şi suntem mândri de contribuţia noastră la salvarea patrimoniului viticol românesc, după ce, începând cu 1990, multe vii abandonate şi degradate în toată ţara au fost replantate cu soiuri internaţionale.

​Cercetătorii au dezvoltat atunci sistemul de altoire a soiurilor nobile europene pe portaltoii de viţă americană, rezistentă la filoxera. Doar prin această altoire s-a putut salva viticultura în Europa. Şi Barbu Ştirbey, cu spiritul lui de antreprenor modern, a înfiinţat la Drăgăşani una dintre pepinierele
cele mai mari din toată România.

Ne întoarcem la Mersul trenurilor din 1905: el arată pe copertă o reclamă a „Pepinierelor de Viţe Americane din Drăgăşani ale Principelui B. Ştirbey“. Şi înăuntru se găseşte o listă de „varietăţi“ altoite – în primul rând, „viţe indigene“, adică din Vechiul Regat. Lista este însoţită de o adresă către potenţiali clienţi, în care directorul pepinierei, dl Friedrich Caspari din Mediaş, explică de ce Barbu Ştirbey a luat decizia de a se concentra pe soiuri autohtone, scriind printre altele, începând cu alin. b) din adresa: Astfel, decizia noastră de a ne focusa pe vinuri din soiuri autohtone de struguri şi-a găsit rădăcina în istoria familiei, oglindind ideea Prinţului Barbu Ştirbey, străbunicul Ilenei, de a promova soiuri „indigene“ acum peste 100 de ani, pentru a salva patrimoniul viticol românesc. Ne bucurăm de această dovadă de continuitate în tradiţia noastră de familie şi de vinuri Prince Stirbey, prin generaţii!

Doi fraţi diferiţi

În 2004, am vinificat prima dată un vin de soi pur de Negru de Drăgăşani. L-am lansat în 2006, după un an de învechire în butoaie. A fost o premieră absolută: pentru prima dată în lume şi în istorie s-a îmbuteliat şi s-a pus pe piaţă un vin de soi pur de Negru de Drăgăşani! Încă mai avem câteva sticle de Negru de Drăgăşani 2004: cu un buchet intens, de culoare închisă şi o structură densă, dar totuşi catifelată în gură – şi în continuare la aceeaşi înălţime, un vin fără bătrâneţe.

Au urmat încă opt generaţii de Negru de Drăgăşani din crama Ştirbey, cu caracter similar, dar fiecare rămânând singular. Abia în 2013 s-au născut doi fraţi din acelaşi soi: Cel mai mare, bine educat şi cuminte, ca şi strămoşii lui din generaţiile anterioare, a primit o bursă de studii de un an de zile la facultatea de Butoi, câştigând diploma „Summa cum laude“ şi punându-şi primul, cu mândrie, titlul de „Rezervă“ pe etichetă.

Fratele lui mai mic, vesel, foarte emotiv, plin de umor şi farmec, imediat după terminarea şcolii elementare din Inox, a preferat să descopere lumea încă din tinereţe, îmbarcându-se în sticle la vârsta de 6 luni, în căutarea iubitorilor şi a iubitoarelor de buchete de flori şi fructe, de arome intense şi proaspete, cu care l-a dotat natura din belşug.

După 2013 au urmat şi alţi ani cu câte doi fraţi diferiţi de Negru de Drăgăşani din familia de vinuri Stirbey şi vă puteţi întâlni astăzi în restaurante şi magazine specializate cu amândoi: unul înnobilat cu titlul de „Rezervă“, bine evoluat în butoaie, armonios şi matur, şi celălalt care a preferat să rămână cu pregătire elementară, şi care vă sare în nas şi în gură cu buchetul şi aromele lui proaspete şi intense.

Vă invităm să-l alegeţi drept companie pe cel care vă place mai mult – fiecare după gustul lui sau al ei! Şi dacă îi invitaţi la masă, vă împărtăşim un mic secret, ca să-i mulţumiţi şi pe ei: Cel cu diploma de „Rezervă“, cu aerul lui elegant, ştie să dezvolte arta conversaţiei cel mai bine cu ocazia unei seri mai lungi de toamnă sau de iarnă, la temperatura de 19-20°C, preferând brânzeturi fine, paste cu hribi sau un roastbeef pe farfurie, închizând cina, poate, cu un soufflé de ciocolată neagră.

Fratele lui mai mic dezvăluie umorul şi farmecul lui olfactiv mult mai bine în sezonul zilelor calde şi lungi, lângă grătar sau pe terasă, bine răcorit la o temperatură de 15-16°C – aproape ca un vin rosé -, răsfăţat cu gustări reci din gospodăria bunicilor, urmat de carne de miel la grătar, saramură de crap sau alte bunătăţi tradiţionale gustoase. Suntem convinşi că astfel vă veţi împrieteni cu unul din aceşti doi fraţi diferiţi – sau cu amândoi, dar la ocazii diferite!