Povestea fabricii vâlcene care face performanţă recondiţionând de 30 de ani deşeuri textile
Recunosc faptul că ştiam de fabrica de neţesute de mai bine de 30 de ani, că Râmnicu Vâlcea este un centru al industriei textile, de pe vremea când urmam cursurile gimnaziale la Şcoala Numărul 8, unde funcţiona liceul textil. Asta prin anii ’80.
În această săptămână am vizitat fabrica Minet, una din companiile româneşti, lider pe piaţă al produselor textile utilizate în industria confecţiilor, construcţiilor edilitare şi a construcţiei de drumuri şi autostrăzi, în acest domeniu, fiind chiar unicul furnizor de astfel de produse.
Ghid ne-a fost tânărul inginer Cezar Bulacu, omul care ne-a prezentat acest uriaş complex industrial, unde lucrează 300 de salariaţi, în diferite sectoare, o fabrica impresionantă prin faptul că foloseşte utilaje şi aparatură performantă, totul fiind automatizat.
Am putut vedea cum sunt aduse deşeurile textile, cârpele cum le numim noi, uriaşi baloţi de material pe care de regulă companiile le aruncă, fiind considerate nefolositoare. Numai că la Minet, aceste deşeuri se transformă, în urma unor procese tehnologice, în adevărate minuni.
Nu poate fi descris şi nu aş dori să mă pierd în detalii tehnice, dar am văzut întregul proces pe care o banală cârpă, sau un rest de jeansi, sau lâna de la oi, ajunge să fie unul din cele mai cerute produse în industria construcţiilor sau a autostrăzilor.
Minet însă înseamnă şi cercetare şi inovaţie. Cezar Bulacu spune că această companie este în pas cu tehnologia, upgradându-se în fiecare an şi căutând să fie în acord cu tot ce cere piaţa. Toate produsele pe care Minet le produce sunt testate, sunt urmărite calităţile, aspectele care ţin de perfomanţă.
În toate halele sunt aparate, cuptoare, cărzi, pliatoare, calculatoare, un complex industrial structurat astfel încât tot ce iese pe poarta fabricii să mulţumească clientul. Vorbim de peste 1000 de clienţi şi parteneri, produse care au căutare în sute de domenii, de la banala vatelină dintr-o geacă sau o pilotă până la covorul şi calea de rulare a unei autostrăzi. Acesta este Minetul, o companie cu capital 100% românesc, unde se lucrează cu pasiune, unde investiţiile au fost prioritatea întregului Consiliu de Administraţie.
Am făcut turul a cel puţin 4 hale industriale, am văzut cum se realizează straturile, materiale de construcţii, izolaţiile, am aflat de un proiect uriaş în industria de filtrare a aerului, am ascultat o istorie a unei fabrici care s-a impus pe piaţa internă şi externă. Am văzut aparatură, mânuită doar de un singur om dar care producea zeci de baloţi de materiale textile, am văzut procese computerizate care ajustau calitatea unor produse, am văzut laboratore de testare.
Am văzut inima unei fabrici vâlcene, vizitând locul unde lucrează 300 de oameni, unde calitatea primează, unde seriozitatea şi munca sunt exemple de bună practică. Am văzut oameni care au crescut odată cu fabrica:
„Acum trei ani eu am pariat pe cercetare…și se dovedește ca fiind cea mai buna decizie. Suntem compania cu capital românesc care inovează și se dezvoltă prin cercetare si asta este rețeta corectă pentru dezvoltarea industriei Românești. La Frankfurt, capitala Europeană a textilelor tehnice din 2019, am reușit sa prezentam un model sustenabil de afaceri care ușor ușor devine reper de dezvoltare pentru industria textila din întreaga Europă privind valorificarea și reutilizarea lânii. Model de business care pune accent pe produse cu valoare adăugată mare, reciclabile, cu o calitate foarte ridicată și consum de CO2 redus, exact startegia pe care Europa dorește sa o implementeze prin Grean Deal in perioada 2021-2027! De ce spun toate acestea?? Pentru ca noi, cei din Valcea , trebuie sa știm ca putem sa ne reconstruim industria doar cu o viziune și strategie clară bazată pe investitii masive in cercetare și in educatie!”, spune Cezar Bulacu, omul care este responsabil cu departamentul de cercetare de la Minet, cel care din 2005, mai întâi ca inginer, a traversat toate etapele care l-au legat sufleteşte de acest complex industrila.
Minet este aşadar un bun exemplu despre ceea ce înseamnă industrie românească, un model de afaceri, un model de seriozitate, un reper pe harta economică a judeţului.
Liviu POPESCU