„Posedatul” de la Mănăstirea Frăsinei. Boală psihică sau demoni?

Recunosc, am privit cu scepticism toată această poveste a Frăsineiului. Cu privire la exorcizări. În cele din urmă, am mers şi eu la o slujbă.

Am traversat frumoasă comună a Muereascăi, cu case din piatră, înalte, cu prispă de lemn, pe un drum îngust, spre Mănăstirea care trăieşte după modelul athonit. Toată lumea bună merge la Frăsinei, la slujbă, am auzit eu, la Râmnic.

Jos rămân femeile, sus merg bărbaţii.

Locuri de parcare greu găseşti, mai ales când e o sărbătoare mare, urmată de maslu. Trebuie spus că tot complexul monahal este aşezat într-un cadru natural de poveste, cheile râului de munte anunţă, deja, că ne aflăm la poalele Builei.

Bun, am găsit cu greu loc de parcare, extrem de înghesuit. Primul lucru care m-a întâmpinat a fost fenomenul cerşetoriei. Trei romi, o femeie cu doi copii, au tăbărât pe mine. Bani. Mâncare nu voiau. Sau ţigări, dacă am de dat. I-am ignorat şi am luat-o pe jos spre mănăstirea bărbaţilor.

Drumul la pas a fost cu adevărat o încântare, prin pădurea tomnatecă, pregătită de hibernare. Mănăstirea principală este chiar frumoasă, impunătoare, şi slujba care se auzea din interior bate, de departe, cântecele gregoriene. Da, călugării de aici au voce. Nu am stat mult în interior. Am aprins lumânări la vii şi la morţi şi, apoi, am luat-o spre biserica de jos. Aici era mai multă lume.

Da, lumea aranjată, judecând şi după maşinile care erau parcate. Localnicii şi orăşenii au profitat de vremea caldă de afară şi au asistat la slujbă în exterior, unde a fost întins un covor de iută.

Slujba decurgea calm, erau vreo doi preoţi, unul uscăţiv, cu accent ardelenesc. Am ieşit din rând şi m-am pus pe o bancă. Nu sunt un credincios fanatic, să mă lupt pentru a atinge mantia preotului.

Apoi brusc, am tresărit. Din mulţimea care asculta slujba şi care intona şi ea anumiţi psalmi, o voce răguşită, atipică, m-a făcut să mă ridic. Am crezut că i se făcuse cuiva rău sau că izbucnise o ceartă. Nu am realizat, încă, nimic.

Apoi iar am auzit vocea. Era un strigăt. Am văzut că şi alţii s-au ridicat şi s-au îndreptat spre mulţimea strânsă lângă preoţi. Erau doi, pe lângă cel cu accent ardelenesc, era încă unul, mai în vârstă. Cineva din mulţime striga. Apoi am văzut agitaţie.

M-am apropiat şi mai mult şi am văzut o femeie în vârstă care striga, urla, adică făcea ca toţi dracii. Cineva încerca să o calmeze. Însă ea, nimic. „Lăsaţi-mă! Lăsaţi-mă”, striga ea cu voce răguşită. Avea ochii mari, avea şi barbă, o femeie de la ţară, cred că în jur de 60 de ani. Apoi a început să se zbată. Striga ceva cu „ucideţi-i pe toţi”, nu înţelegeam prea bine. Oamenii au sărit să o prindă. „E posedată!” a început mulţimea să strige.

Mie mi se ridicase părul pe mine, nu de faza cu posedarea, dar pentru imaginea sinistră a mulţimii. Nu ştiu ce senzaţie aveam, dar eram destul de îngrozit şi intrigat. Oamenii s-au năpustit şi au luat-o pe sus pe femeie, ea se zbătea, se zvârcolea. Au venit doi sau trei călugări, care au reuşit să o scoată din mulţime şi să o ducă spre biserica cu acoperiş de tablă. Unul din preoţi, cel subţirel, a dispărut şi el, imediat.

Slujba a continuat ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Am ocolit biserica, pe lângă izvorul de unde lumea îşi lua apă. Dar nu am găsit-o pe femeie. Nu ştiam cum să intru în chilia preotului şi nici nu cred că aveam voie, acolo, în clădirea de lângă biserică. Am plecat spre maşină. Aceiaşi romi care voiau ţigări.

Am traversat comuna Muereasca şi, sincer, aveam senzaţia că mă reîntorc la viaţa normală, liniştită, din prezent.

Nu pot spune că ceea ce am văzut eu era o posedare, un teatru ieftin sau o femeie bolnavă psihic, dar am înţeles că se întâmplă destul de des aşa ceva. Aici, la Frăsinei. Biserica nu oferă niciun răspuns de confirmare sau infirmare.

Mihai IONESCU