Pompeiul Vâlcii sau despre sirienii care au constituit prima aşezare urbană de pe Valea Oltului (Călimăneşti)

Numit pe drept, Pomepiul Vâlcii,  Castrul roman Arutela este un monument istoric, situat între localitățile Păușa și Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, lângă orașul Călimănești, fiind trecut în lista monumentelor istorice din 2004 datând din epoca romană anii 137–138 d.C. Construcția se găsește pe malul stâng al Oltului, în vecinătatea Mănăstirii Cozia și în ambianța complexului hidroenergetic Turnu.

Fortificația construită din lespezi de piatră, în prezent, are formă pătrată cu laturile de 60 de metri prevăzute cu turnuri semicirculare la colțuri și turnuri pătrate de o parte și de alta a porții pretoriene. Pe celelalte două laturi se văd porțile de serviciu (porta principalis dextra și porta principalis sinistra). Zidul de incintă a fost ridicat din blocuri mari de piatră de formă dreptunghiulară și, după caz, lespezi subțiri și piatră măruntă, nefasonată, prinse cu mortar, pentru a se asigura orizontalitatea.

La partea interioară a zidului de apărare sunt construiți o serie de pinteni din piatră, care alcătuiau compartimente menite să adăpostească barăci pentru depozite de materiale și grajduri pentru caii trupei, iar deasupra lor se așezau bârne de lemn care formau puntea continuă pentru drumul de rond al santinelelor.

În interiorul castrului din dreptul porții pretoriene pornește o alee, via praetoria, alcătuită din pavaj de pietre de râu, care se întretaie cu via principalis, în fața clădirii comandantului (praetorium). În spațiile rezultate din această intersecție se distinge o sală de adunare a soldaților (collegium militare) cu opt baze rectangulare pe mijloc pentru susținerea acoperișului. În restul spațiului liber erau pavilioanele soldaților și un atelier de fierărie pentru nevoile garnizoanei.

La 20 de metri spre răsărit de poarta pretoriană a fost descoperit drumul strategic roman din valea Oltului, lat de șase metri și pavat cu blocuri mari de piatră. Legionarii din castrul Arutela aveau misiunea de a supraveghea, întreține și asigura circulația pe acest drum spre Transilvania.

Arutela făcea parte, alături de celelalte castre din jurul Masivului Cozia, dintr-o linie de apărare pentru oprirea atacurilor dinspre zona deluroasă de la răsărit. La nord de castru se află „piscul lui Teofil”, pe platoul căruia s-a zidit un turn semicircular, cu latura dreaptă spre est, la 300 de metri înălțime față de punctul „Poiana Bivolari”. Acest turn, orientat spre Olt, avea rolul de a supraveghea intrarea în defileu, către Dacia Superior, asigurând totodată și urmărirea traficului spre Castra Traiana (Dăești).

Din păcate ce putem admira azi este doar o infimă parte din vechea cetate a Arutelei. Aceasta a fost distrusă prima dată în anul 1902, odată cu construcţia căii ferate iar restul în 1980, odată cu realizarea hidrocentralei Turnu. Zona dinspre răsărit era necropolesul, cimitirul iar înspre apus era zona de locuinţe. Pentru că aici a fost prima aşezare urbană a Arutelei.

Puţină lume ştie că legiunile romane care au stat aici au fost formate din arcaşi sirieni. Arcaşi din Comageea, provincie romană din Orient.

Aşa cum se vede şi pe Columna lui Traian, arcaşii comageni sunt arcaşi aduşi din Orient ca să participe la războaiele împotriva dacilor, arcaşi care apoi au fost lăsaţi aici, pe Valea Mureşului, la Micia şi pe Valea Oltului la Arutela.

Costumul lui se compunea dintr-o cască specifică, orientală, o armură din solzi, ceea ce e din nou specific orientalilor. Principala lui armă era arcul şi erau consideraţi foarte buni arcaşi, motiv pentru care, de altfel, sunt şi recrutaţi de romani. La şoldul drept, arcaşul sirian avea o spadă romană dreaptă, scurtă numită gladius, iar pe stânga un pumnal. De asemenea, cămaşa de sub armură este specifică populaţiilor orientale, este o cămaşă, mai lungă decât tunica soldatului roman. Aceştia călăreau cai fără şa şi fără hamuri.

Pompeiul uitat al Vâlcii era în epoca imperială, locul de unde se apăra drumul dinspre şi către Transilvania şi spre Muntenai. În plus, aşezarea era strategică, fix la ieşirea Oltului din defileu.

Aşa cum am spus, dacă nu erau calea ferată şi hidrocentrala Turnu, puteam vorbi azi despre unul dintre cele mai fabuloase situri de epocă romană ale ţării. Ansamblul arheologic de la Arutela era format din castrul – unul cu dimensiuni extrem de mari iar pe lângă acesta, de-a lungul timpului s-au dezvoltat aşezările civile şi „necropolis” şi o aglomerare urbană, străvechea aşezare a Coziei.

în secolul al III-lea, Arutela era de-a dreptul înfloritoare, o aşezare cu foarte mulţi soldaţi, veterani, meşteşugari, oameni puternici şi bogaţi. Exista chiar şi un  port, în zona actualei Mănăstiri Cozia.

Dar cea mai mare parte a populaţiei o constituie aşa cum spus arcaşii comageni din Orient sau arcaşii sirieni, despre care am menţionat. Se prea poate ca mulţi dintre aceştia să fii rămas aici, definitiv.

Liviu POPESCU

loading...

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *