Poate că Vâlcea are o șansă. Șansa de a ieși din Mediocritate și Mediocrație. Vom vedea…
Județul Vâlcea și municipiul Râmnicu Vâlcea nu sunt de top în clasamentul intelighenției românești. Deși ne place să credem câteodată că aici este buricul pământului, Râmnicu Vâlcea, precum întreg județul sunt doar cumul de provincialisme sociale, bezmetic așezate, din care singurul eveniment calitativ se petrece de ceva vreme, prin munți, la Brezoi.
În rest, un județ bălbâit, cu tot felul impostori culturali, cu maeștrii octogenari de bibliotecă, care își țin discursuri în sălile goale, între ei, amestecați de o spiritualitate râncedă, naționalistă proletcultistă, prefăcută, urâtă. Chiar și ”templele culturale”, vreo două teatre și o filarmonică, deși sporadic au sclipiri ceva mai nuanțate, per ansamblu, trasând o linie, nu ies din rumegușul qvasi-intelectual. Adică o mediocritate care arareori țipă cultural mai acătări.
Un oraș lumpen proletar, adormit, fără viață se seară, de noapte, de week-end, din care tinerii și cei de geniu, și cei medii dar și cei modești pleacă. După 18 ani, găsești doar fraieri, combinagii, unii norocoși, niște bugetari cu pile, o viață seacă, modestă, umilă, de ratare cultural, artistică, unde se joacă des doar Moș Ion Roată și Cuza, pe treptele fostei județene de partid. Unde vorbim despre asfaltări și despre serbări câmpenești cu lăutari refuzați chiar și la televiziunile secundare de folclor.
Pe acest fundal, evenimentul petrecut azi, la fostul liceu Chimic trebuie văzut ca pe un posibil început al construcției vâlcene. Faptul că Universitatea Politehnică București (după fuziunea cu Piteștiul) îi mută pe tinerii care vor să urmeze studii universitare de stat într-o clădire nouă, te face să speri. Măcar să speri, că lucrurile pot intra pe o altă turnantă. Nu, nu geniile vor rămâne aici. Elevii de 10 la bacalaureat vor pleca la studii în afară sau la București, Cluj, Timișoara. Dar măcar tinerii cu 7-8 media de la Lahovary, Mircea, Economic, Energetic vor rămâne aici. Pentru o familie modestă, a suține un copil la București sau Cluj, chiar și la stat, înseamnă un efort de 1000 de euro lunar. Și atunci, Râmnicul sau chiar județul își pot ține tinerii de nivel mediu acasă. Aceștia pot crea o lume universitară. Pot crea o societate civiliă, pot împinge lumea culturală în sus, pot redesena cafenelele din centru, pot anima viața socială, pot educa masele în timp, pot substitui impostorii din instuțiile publice. Pot schimba în zece ani, pânza freatică a societății vâlcene.
Poate de la anul oferta acestei filiale se va diversifica prin facultăți noi, poate vom avea profesori universitari care se vor naturaliza la Râmnicu Vâlcea. După ce se gată autostrada, doar 1h și 30 de minute durează drumul pentru un cadru universitar aici dinspre București.
Poate. În orice caz, pentru asta, Mircia Gutău, poate fi iertat. Nu mă număr printre fanii actualului edil, cum de fapt nu am nicio simpatie pentru niciun administrator din zona publică dar dacă lui Mircia Gutău îi iese bine treaba asta cu Politehnica București, indiferent ce se va întâmpla cu terenurile de la Vlădești, merită respectul meu. Nu este ușor să aduci învățământul universitar de stat la Râmnicu Vâlcea. Bravo primare. Dacă vom avea în timp 500 de studenți la Râmnic și vreo 4-5 facultăți, la Vlădești pot exista câte blocuri se vrea.
Acum 16 ani, subsemnatul, absolvent de Politehnica București, am pătruns în presa locală, cu un articol în care spuneam că este vital pentru Râmnicu Vâlcea să aibă o uniersitate de stat. Niciodată se pare că nu e prea târziu.
Liviu POPESCU