PNL se adânceşte din ce în ce mai mult într-o criză de identitate

PSD devine pe zi ce trece un partid pragmatic, jucând la firul ierbii, în timp ce PNL zboară prin stratosferă, uitând că alegerile abia au fost pierdute, în 2016, în 2 runde chiar. Dar ce pretenţii poţi avea de la un partid care pe 8 iunie 2016, apărea prin cei 2 lideri şi spunea că de fapt a câştigat scrutinul local…?

În fine, analizăm alegerile din organizaţia PNL de Bucureşti, cea care dă tonul, prim solistul cum se spune, la scară naţională. Faptul că liderul acesteia a devenit Cristian Buşoi, un individ fără charismă, care nu trece sticla şi care luat separat şi oferit electoratului nu sare de 10 procente (până şi Predoiu era mai rezonabil), faptul aşadar că Buşoi a fost reales, fiind singur candidat, spune un lucru: PNL se află într-o mare criză! Criză de lideri, criză de identitate şi criză de aderenţă şi de ce nu, criză de mesaj sau de substanţă.

Altfel, nu imi imaginez cum într-una din cele mai mari organizaţii liberale, nu se găseşte loc pentru o competiţie, măcar 3-4 lideri care să se rupă în proiecte, în strategii, în moţiuni şi se pune în fruntea PNL. A rămas de promovat doar unul care nu poate fi definit altfel decât mediocru lider politic. Nu ne referim la cultură, la vreo chestie scolastică, ci doar faptul categoric rezultat, Buşoi este garantul pentru Firea de a câştiga cu uşurinţă un al doilea mandat la primărie, pentru că al treilea îl va lua de la sine.

Primul lucru sminit mă trimite la ideea unui blat, deşi e absurd, nu poate fi vorba de aşa ceva, ci aşa cum am spus, PNL s-a ermetizat, este un partid aflat în insolvenţă de stil şi nu găseşte planul de reorganizare sau restructurare. Sunt prea multe clanuri înfipte adânc în organigrama de partid şi care nu concep şi nu înţeleg că acest partid trebuie să-şi schimbe cu 180 de grade toată Scriptura. Inclusiv eliminarea lor din prezidiu sau din lojele principale. Este o încremenire care nu aduce nimic bun, este o despărţire nonşalantă de electoratul subţire, de electoratul cu afinităţi de dreapta care de azi, sunt convins, că indiferent de câte ordonanţe buclucaşe va mai emana PSD, chiar nu va mai merge la vot.

Pentru că la nivel de Bucureşti, PNL şi-a abandonat cu totul frecvenţa de dialog cu bazinul de dreapta, un bazin care aşa cum am spus, nu are nevoie de Buşoaie ca repere ci are nevoie de simplitatea intelectualului de  carieră, poate anonim azi dar cu aplomb şi cu perspective şi care se mulează pe traiectul fiecăruia. PNL Bucureşti nu-şi respectă deloc electoratul în timp ce adversarul politic, PSD, o face şi face foarte bine, ştiind să fie un partid aplicat direct pe frecvenţa omului care pune ştampila pe cei 3 trandafiri.

În acest moment, Gabriela Vrânceanu Firea şi Liviu Dragnea pot fi mulţumiţi, au în faţă garanţia unui parcurs lejer, încurcabil poate doar de DNA, pentru că politic, nu mai există nici un mare obstacol.

Liviu POPESCU

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *