PNL luptă pentru creșterea bunăstării seniorilor
Pe 3 septembrie, în Camera Deputaţilor – cameră decizională – a fost adoptată propunerea legislativă înaintată de către PNL și votată de toți cei 68 de deputați prezenți ai partidului pentru ca pensiile să fie impozitate doar de la 3.000 de lei în sus și numai acea parte care depășește 3.000 de lei.
Propuenrea legislativă a fost adoptată cu 277 de voturi, ca o confirmare a justeții propunerii făcută de către liberali.
Astfel, dacă o persoană are, de exemplu, 4.000 de lei pensie va plăti impozit 10% numai pentru suma care depășește 3.000 de lei, adică va plăti 10% din 1.000 de lei, anume 100 de lei și va primi în mana 3.900 de lei.
Trebuie spus că prin adoptarea legii pensiilor, care a intrat în vigoare la 1 septembrie curent, se finalizează eforturile susținute ale liberalilor începute în 2021 sub ministrul liberal al muncii, Raluca Turcan, și continuate cu tărie de-a lungul ultimilor ani.
Ne aflăm în prezența celei mai importante creșteri a veniturilor tuturor pensionarilor, nu numai a celor care beneficiază de ridicarea pragului de impozitare. Astfel punctul de pensie a crescut în ultimii 4 ani cu 60%, iar bugetul pensiilor a crescut cu 55 de miliarde de lei ajungând în 2024 la 136 de miliarde de lei.
Beneficiari ai ridicării pragului de impozitare de la 2.000 la 3.000 de lei sunt 3 milioane de pensionari.
Noua lege a pensiilor, prevederile introduse prin lupta susținută a liberalilor, contribuie în mod substanțial la creșterea bunăstării pensionarilor români. Modificările introduse în lege prin voința și activitatea liberalilor arată respectul nostru pentru seniori și importanța pe care o acordăm contribuției adusă de aceștia la dezvoltarea țării, inclusiv la susținerea bugetului de pensii atunci când pensionarii de astăzi erau activi.
Prin forma pe care am dat-o legii pensiilor am arătat încă o dată preocuparea noastră majoră pentru creșterea bunăstării cetățenilor și pentru optimizarea sistemului de pensii.
Sper din toată inima că am reușit ca prin eforturile făcute, fiecare dintre aceste persoane și, în special, concetățenii mei din Vâlcea să simtă în viața lor că au resurse mai importante și că le crește nivelul de trai. Vă asigur, stimați seniori vâlceni, că nici în viitor nu voi preocupeți niciun efort, niciun strop de energie, la fel ca până acum, pentru reprezentarea intereselor dumneavoastră și ale comunității noastre.
Deputat,
Cristian Buican