PNL Bucureşti a intrat în insolvenţă

PNL Bucureşti a intrat în insolvenţă. Altfel nu înţeleg de ce au apelat la Gheorghe Piperea, renumitul avocat, un profesionist cu rezultate remarcabile (Oltchim, francul elveţian, zeci de procese câştigate în dauna băncilor, scoaterea lui Piedone din cursă), pentru a conduce această organizaţie.

Dacă Piperea va accepta propunerea PNL, atunci se anunţă o restructurare masivă a acestei formaţiuni. Se ştie că avocatul Piperea nu e un politruc ieftin ca Buşoi sau ca Săftoiu. Piperea este genul de personaj politic fără scrupule şi care are, ca principiu de muncă, eficienţa.

Pentru echilibrul politic şi pentru binele PNL, ar fi bine ca Piperea să accepte oferta liberalilor.

„Dl. avocat Piperea e unul dintre cei cu care eu și Vasile Blaga am discutat în vederea ocupării uneia dintre aceste funcții la nivel de București”, a spus Alina Gorghiu.

Ea a precizat însă că „nu e nimic bătut în cuie” și că discuțiile vor continua.

„Nu vreau să dăm rateuri, să facem alegeri greșite”, a spus ea.

Alina Gorghiu a vorbit și despre oamenii pe care vrea să-i atragă PNL.

Căutăm oameni de afaceri, de cultură, care se pliază pe ce reprezintă, ca valori, PNL. Vrem să deschidem partidul și să-i atragem pe acei oameni care, până acum, au stat pe marginea politicii, deși reprezintă foarte bine valorile liberalismului în spațiul public”, a precizat ea.

pipereaLa rândul său, Piperea a comentat pe contul său de Facebook oferta PNL:

“Prieteni, zilele trecute am primit o oferta oarecum surprinzatoare din partea PNL, de a prelua conducerea organizatiei de Bucuresti. E o provocare. Avand in vedere, insa, multiplele proiecte in care sunt implicat, precum si perspectiva reducerii suplimentare a timpulului alocat familiei (si asa insuficient), va spun ca nu am acceptat inca propunerea. Trebuie sa stiti ca sub nicio forma nu am pus vreo conditie de functie minimala, asa cum ar putea rezulta din scenariile si speculatiile din presa. Pe mine nu ma poate scoate din postura actuala ceva meschin, ci un proiect important, de anvergura nationala, asa cum au fost procesele pe clauze abuzive si legea darii in plata.
Apropo, dezbaterile la aceasta lege mi-au aratat ca astfel de lucruri nu se pot face chibitand pe margine, ci prin implicarea unor actori politici. Desigur ca veti fi de acord cu mine ca fara implicarea dlui deputat Zamfir, realitatea, azi, ar fi fost ca avem o frumoasa teorie, un proiect bun (asa cum a fost si proiectul legii falimentului scris de mine in 2009 si inchis in sertare timp de 5 ani si, ulterior, abandonat) si atat.


Va asigur ca, indiferent ce voi ajunge sa decid saptamana viitoare, voi ramane acelasi – un om al cetatii si un luptator pentru drepturi si libertati, dar si un aliat al tuturor celor aflati in restriste care ma vor fi chemat in ajutor.
Si va asigur ca nu agreez nici tipul actual de politica, anacronic si chitibusar, nici multe dintre fetele politice obosite care, in interes national si pentru binele generatiilor viitoare, trebuie sa fava 10 pasi inapoi.


In orice caz, daca as decide sa ma implic intr-un astfel de proiect, as pastra tandemul cu Dan Zamfir. E evident ca a fost un pact reusit si nu un act efemer de prestidigitatie.

Iar acum indraznesc sa va intreb : ce ma sfatuiti sa fac?”

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *