Pietrariul este o simfonie vâlceană pe malul Otăsăului

Nu există vâlcean care să nu fi cumpărat piatră de var de la un pietrărean. Pietrarii sunt poate cea mai frumoasă comună care leagă Govora de vestul judeţului. Şi nici nu avea cum să fie altfel, pentru că la Pietrari urci un deal, treci prin pădurea Groşetului şi stabileşti cea mai frumasă delimitare a subcarpaţilor din această România sublimă. O simfonie pe malul Otăsăului, acesta este Pietrariul.

La Pietari casele sunt aranjate pe verticală, nu există gospodărie unde mirosul de lapte proaspăt, unde trandafii şi freziile să nu coloreze cerul de jos pentru că aici dealurile şi livezile sunt înlănţuite într-un dans nupţial care nu se mai termină.

Cel din Pietari, pietrăreanul are o privire severă, e olteanul de la munte, el ştie să cumpănească spusele celui din faţă. Da, sunt vecini cu Bărbăteştiul sau cu Buneştiul, dar sunt diferiţi, sunt o geografie unică prin cele două diviziui – Pietarii de Sus şi Pietrarii de Jos care, parcă sunt invers dispuse. Josul şi Susul sunt doar dimensiuni geografice şi nu de relief. Sunt două entităţi care se întind de la marginea pădurilor până la izvoarele sulfuroase şi sărate. Pentru că, pietrărenii sunt mâdndri de băile lor şi spun că aici va fi o mică staţiune balneară. Sunt de fapt mândri de curtea lor, de casa lor, de merii lor, sunt mândri de cerul lor, sunt un fel de loc binecuvântat.

Dacă intri în Pietari dinspre Vâlcea intri cu răcoarea pădurii şi iesi cu panorama munţilor spre Horezu. La Pietari se face cea mai bună ţuică, spun ei, se găteşte cel mai bine, aici se cumpăneşte bine fiecare secundă.

Aici s-a născut Rebusul, omul care care probabil ca a descifrat mesajul dat de Dumnezeu atunci când a aşezat Otăsăul printre dealuri, când a aşezat pădurea de fag şi gorun, cum a dispus fâneţele, nucii cu nuca cât mărul sau prunii care îndulcesc aerul cald al verii. Un august în Pietrari se numără printre muşcatele din cerdacurile pietrărenilor. Încă mai există masa rotundă cu trei picioare, încă pisica se plimbă printre picioarele cosaşilor veniţi de pe deal, câinele adulmecă de e om bun sau rău ăl de strigă la poartă, vaca de la păşune stie singură drumul spre casă, raţele vin ţanţoşe de la Otăsău iar vrăbiile deapănă aminitiri despre verile trecute, în timp ce un curcan stâ cu moţul boem pe o parte, ca un paşă de Vidin.

„Pietrariul este o legendă dar şi un prezent. Aici fiecare om este responsabil şi îşi decide singur modul său de a trăi. Evident că există şi cutume care vin din tradiţie, sunt bătrânii satului cu regulile lor pe care le au statornicite ca un set de reguli. Comuna se dezvoltă, este pe axa Râmnic-Horezu şi pe axa Govorei. La Pietrari mândria nu este o fudulie, mîndria rezidă din demnitate omului care a respectat pământul, înainte de a se naşte”, spune primarul Nicolae Moraru.

Aici, la Pietrari nimeni nu a putut schimba regulile care sunt dintotdeauna.Venite de sub roca dură, muntele de deal, dealul de livezi, livezile de păduri, pădurile de cer, Otăsâul fiind doar un preot precreştin.

De aceea este singura comună din Oltenia de sub munte care crește demografic, care pe zi ce trece se modernizează, unde an de an, localitatea pare un orășel cu trtuare și părculețe, cu drumuri impecabil amenajate, cu case noi și frumoase. Este o crâmpeiul de frumos al Vâlcii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *