Pietrarii Vâlcii, comuna care s-a născut şi dezvoltat în mijlocul pădurii

Nu am ştiut până azi că în Vâlcea avem o asemenea minune. O comună singulară, o localitate care se află, în cea mai mare parte, într-o pădure. Vorbim de Pietrari.

Trecem prin această localitate de zeci de ori pe an atunci când mergem spre Horezu, pe DN 67, drumul care tranzitează judeţul spre Gorj. Dar vă spun că habar n-aveam, până azi, că ceea ce vedem este doar 10% dintr-una din cele mai frumoase localităţi din România.

Veche aşezare mănăstirească (de fapt, Pietrariul a fost perlă monahală şi a ţinut direct de Episcopia Râmnicului), localitatea este cea care deschide paradisul Depresiunii Horezu. Este o căldare de dealuri, un rotund care are, de jur împrejur, culmile subcarpatice, iar de deasupra se văd meterezele Builei – Vânturariţa.

Această căldare este tăiată, de la est la vest, de râul Otăsău, care adună toate pâraiele ştiute şi neştiute ale versanţilor.

Dar minunea începe atunci când ieşi din drumul naţional şi treci Otăsăul. Este ca o cortină de verde care se deschide şi apoi te eliberează în lumea poveştilor, în lumea de basm, într-un paradis cu sate ascunse de pâlcuri de pădure. Este de neimaginat şi greu de descris ce are drumeţul în faţa ochilor.

Cătunele Coastele Cernii, Angheleşti, Schit, Brodele, Manta, Patiraşti, Moteşti, Ograzu, Cârlige sunt dispuse pe drumurile ce fac legătura cu şoseaua naţională, având case mai răsfirate. Da, aceste sate sunt ascunse de copaci. Toate au case de poveste, case de români harnici, cu cerdac, cu tocărie şi arhitectură de munte. Ca să ajungi de la o casă la alta, treci printre pâlcuri de pădure.

Efectiv te pierzi printre atâtea minuni ale naturii. Şi toate aceste cătune urcă până pe coama versanţilor, cu un joc absolut magic printre pădurile de fag şi stejar. Intri prin Brodele, cobori prin Manta şi Cârlige, saluţi fiecare casă, rămâi ca într-un muzeu şi spui că fiecare locuinţă e boierească. Nu, de fapt fiecare pietrărean este boier de felul său.

Sunt ascunşi în satele din păduri aceşti oameni care au cărat, prin Valahia, piatra de var, prunele de Vâlcea, sarea de la Ocne, care au străbătut această universalitate românească şi apoi au revenit în comuna lor din pădure.

Am umblat fără limite de timp, eram ca în celebrul roman al lui Eliade, smuls din timpul real şi azvârlit în astral, în trecutul fără limite şi reînviam cu fiecare nou cătun pe care azi l-am atins cu mâna sufletului.

Turism? Parcă este prea puţin să spui atât. Pietrariul este o comoară, un loc mai sfânt decât templul iubirii, toată localitatea este un mit, un arhipelag turistic. Şi deja a fost targetat.

Cineva deja achiţionează o zonă de poveste, un loc între culmi, o pădure dintre păduri şi case. Şi doreşte să construiască o fermă, un han turistic de excelenţă aici, dincolo de lumea reală a Otăsăului.

Am plecat din Pietrari, dar un grăunte de iubire a rămas acolo, în satele dintre copacii pădurilor poveştilor din timpuri nerostite.

Liviu POPESCU