Pictura de la Cozia, comoară inestimabilă a Europei medievale.

Multă lume care se oprește la Cozia, o face ca să se închine, să mediteze lângă mormântul lui Mircea cel Bătrân și al maicii Teofana, mama lui Mihai Viteazul, să viziteze muzeul, să-și cumpere amintiri, să-și facă fotografii și mult prea puțini știu că Mânăstirea Cozia ar trebui căutată, ca și Voronețul, și pentru pictura sa inegalabilă.

Din epoca timpurie a artei medievale româneşti, ni s-au păstrat două ansambluri de pictură murală ample, de o valoare inestimabilă, cel de la Biserica domnească „Sfântul Nicolae” din Curtea de Argeş, realizat între 1352 – 1377 și cel din pronaosul Coziei, finalizat în anul 1391. Când este veche, dar în același timp de o foarte bună calitate a execuției tehnice și plastice, pictura murală dintr-o biserică egalează o întreagă galerie de pictură din muzee celebre. Trebuie doar să te oprești puțin și să realizezi că nu te afli în fața unei „zugrăveli” menite să te îndoctrineze, fie că ești sau nu un credinșios.

„Picturile de la Cozia reclamă un popas mai îndelung, deopotrivă pentru particulara lor orientare iconografică și pentru severitatea ținutei, severitate care nu ascunde calitățile de excelent desenator și verva de penel a autorului anonim.  Aflate în contact cu pictura sârbă contemporană, decorația de la Cozia exprimă fără echivoc momentul de recrudescență mistică a isihasmului, a cărui autoritate în Țara Românească a primilor Basarabi beneficia pe atunci de energica personalitate a lui Nicodim de la Tismana” – spune reputatul critic și istoric de artă Vasile Drăguț.

Toți cei ce pășesc în Biserca Mare a Mănăstirii Cozia s-au oprit să privească, măcar pentru o clipă, siluetele prelungi și stranii ale celor patru sihaștrii pictați pe perete, deasupra locului de unde se cumpără lumânări. Ei sunt Macarie, Metodie, Petro și Onufrie cel Mare (Onoifrie), mari „campioni ai pustniciei”, cum le spune Răzvan Theodrescu. Sunt remarcabili prin forţa cu care exprimă transcenderea prin asceză. Cu palmele deschise către lumea exterioară, pe care par a o mângâia și binecuvânta totodată, ei se distanțează de condiția umană precară, aplecată asupra nevoilor trupești, pentru liniștea profundă a vieții isihaste, începută odinioară în pustietățile egiptene de Sfântul Antonie cel Mare, fondatorul monahismului. Și pe el, pe Sfântul Antonie cel Mare, îl regăsim în pronaosul Coziei, deschizând șirul sfinților proveniți din rândul călugărilor, în registrul inferior, deasupra mormântului lui Mircea cel Bâtrân,.

IMG_1929La începuturile ei, Mănăstirea Cozia a avut același regim ca mănăstirile din Muntele Athos. Prin urmare, și pictura sa, pentru realizarea căreia Mircea cel Bătrân a tocmit artiști renumiți ai vremii, urmează modelele impuse în bisericile athonite, dar și pe cele de la curtea bizantină, unde, prin victoria împăratului Ioan Cantacuzino (1347), curentul monahal tradiţionalist s-a impus în detrimentul mişcărilor reformiste, reinstaurând în expresia plastică religioasă sobrietatea, rigoarea liniei canonice, expresivitatea ascetică, iniţiatică, simplitatea gestuală şi a vesmintelor.

Tot în registrul inferior, în nişele de pe peretele despărţitor dintre pronaos şi naos, sunt pictate două scene din Vechiului Testament: Sfântul Ilie în pustiu, hrănit de corb si Jertfa lui Avraam, simbolizând ispitirea și respectiv jertfa.

Cel de-al doilea registru este ocupat, pe laturile de sud, vest şi nord de cele şapte sinoade ecumenice, între care este intercalată scena Viziunii (Vedeniei) Sfântului Petru din Alexandria, (situată chiar deasupra ușii de la intrarea în biserică). Locul ei consacrat este în altar, la proscomidie (locul în care se pregătesc darurile – pâinea și vinul – pentru Sfânta Jertfă), iar plasarea acestei icoane în friza Sinoadelor ecumenice este de fapt un argument teologic adus împotriva ereziei lui Arie, care nega substanța divină a Mântuitorului.

„Imnul Acatist al Bunei Vestiri, cu cele 24 de icoane, completază pe peretele de est, registrul sinoadelor ecumenice. Relevând influentele bizantine, scenele Imnului Acatist sunt insotite de inscriptii extinse, menite să preia sarcina explicativă, parcă dintr-o neîncredere în capacitatea de a transmite mesaje, a imaginii pictate, cu atât mai mult cu cât acestea vizează Întruparea Domnului. Citirea scenelor se face de la stânga spre dreapta, începând cu registrul superior. Descrierea ciclului Întrupării, debutează cu o scenă nemenționată în Sfânta Scriptură, însă, după tradiție, foarte veche, în care, momentul Bunei Vestiri  a avut loc în afara casei, la o fântănă la care Feciara Maria venise să scoată apă. Fecioara Maria, înveșmântată in albastru se află lângă fântănă, iar Îngerul Domnului coboară din cer. În cea de-a doua scenă, Fecioara Maria stă în picioare pe un piedestal, iar Arhanghelul Gavriil, în fața ei, o binecuvântează cu mâna dreaptă, iar în cea de-a treia, Arhanghelul este înveșmântat în roșu, culoarea simbolică a Fiului în reprezentările veterotestamentare ale Sfintei Treimi.  O scenă specială, cea de-a patra, este cea ilustrând Condacul III din Acatistul Buneivestiri – „ Puterea Celui-de-sus (a umbrit atuncea…) – în care Fecioara Maria este reprezentată în mandorlă, simbolul Slavei Cerești ce se cuvine Tatălui și Fiului. Urmează scena „Vizitațiunii”, a întlnirii dintre Maica Domnului și Sfânta Elisabeta purtând în pântec pe Sfântul Ioan Botezătorul. Cea de-a șasea scenă trimite la Condacul IV din Acatistul Bunei Vestiri – „Vifor de gânduri de îndoială (având…)”, o scenă dublu construită în scop narativ, în care Iosif este reprezentat stând pe un scaun, muncit de gânduri și apoi în fața Fecioarei

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Maria , rezemat cu mâna stângă în toiag și cu dreapta  solicitînd expresiv lămuriri. Fecioara Maria îl privește peste umăr arătând cu ambele palme descise spre cer. Scena este încărcată gestual de un puternic dramatism vădind expresivitatea execuției plastice. A șaptea scenă – „Nașterea Domnului” frumos executată și bogată în detalii are ca punct de accent cupola cerească  (o jumătate de nimb) protejând Fecioara și pruncul nou născut adorat de păstori.  Următoarele cinci scene cu care se încheie primul registru sunt consacrate călătoriei magilor, inchinării magilor, plecarea acestora călăuziți de înger, fuga în Egipt și Întâmpinarea Domnului de proorocul Simion – narațiunea epuizând primele șapte condace ale Acatistului Bunei Vestiri. Cel de-al doilea registru, în 12 scene, înșiruite tot de la stânga la dreapta, este destinat sublinierii efectelor Întrupării lui Iisus Hristos, ruperea legii celei vechi si ridicarea păcatului originar, glorificarea Sfinteri Fecioare ca Theotokos (Maica Domnului)” – am citat din cartea „Pictura din pronaosul Coziei”, a părintelui Vartolomeu Androni, starețul Mănăstirii Cozia, pe care cei interesați o pot găși la magazinul de obiect bisericești din muzeul mănăstirii.

În registrul superior şi pe bolta pronaosului sunt pictate scenele sinaxarului, (calendarul creștin ortodox) – fiecărei zile corespunzându-i un eveniment religios important. De-a lungul timpului, o parte din ele s-a piertdut.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pictura din naos a fost refăcută în secolul al XVIII-lea în spiritul artei brâncovenești, însă nota sa distinctă este că zugravii hurezeni (Preda și fiii săi Ianache, Mihail și Sima) au respectat programul iconografic al meșterilor din secolul al XIV-lea, rămași anomimi, dar și faptul că pictura de la Cozia a stabilit linia directoare (programul iconografic) de pictare a bisericilor mănăstirești din Țara Românească, ce au urmat după ea.

E o experiență rară, cea pe care o poate avea un vizitator, și anume, posibilitatea de a admira dubla reprezentare a Arhanghelilor Mihail și Gavriil care străjuiesc în interior bătrâna și frumoasa biserică a Coziei. Cei pictați în secolul al XIV, de-a stânga și de-a dreapta intrării în naos, iar cei din secolul al XVIII-lea, pe pilaștrii din stânga și respectiv din dreapta naosului. Modul atât de diferit în care sunt înfățilați te poate ajuta să ai o viziune ceva mai temeinică asupra vremurilor, și, de ce nu, asupra istorie.

Ligia Rizea

2 comments

  • Cutelecu Alexandru

    Sfantul Proroc Ilie Tesviteanul este socotit si protoparintele monahismului crestin.

    • Ligia Rizea

      Da, prin viața sa exemplară, numele lui însemnând “stăpânit de Dumnezeu”, dar Sfântul Ilie are un loc aparte în toate cele trei religii abrahamice (mozaică, creştină şi islamică) și este considerat mai degrabă înger, decât pământean. Monahismul se cristalizează treptat. Sfântul Ioan Casian crede că a început în timpul creştinismului primar, în epoca apostolică. Monahismul eremitic – de la „eremos“, pustiu, retras – s-a dezvoltat în zone pustii, în Egipt, în sudul Palestinei, în Siria, şi după aceea, mai târziu, şi în Asia Mică. În acest context deci apare şi numele celui mai celebru monah creştin, care a întemeiat viaţa eremitică, Sfântul Antonie cel Mare, ce s-a născut pe la anul 250 şi a trăit până în 356 – după cum spune Acad. Emilian Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *