Piaţa construcţiilor a explodat în Râmnic: se construieşte ca pe vremea lui Ceauşescu

Anii de criză reprezintă doar o amintire tristă. Cel puţin în Râmnicu Vâlcea, am început să avem de-a face cu o adevărată frenezie în unele sectoare de activitate, cel mai vizibil fiind industria construcţiilor.
Până în 2009, s-a construit în Vâlcea, dar, de multe ori, la întâmplare, fără a exista neapărat studii de piaţă. Din această cauză, odată cu criza apărută în 2009, multe dintre construcţii au fost abandonate (vezi cartierul rezidenţial din Vlădeşti), terenurile destinate investiţiilor imobiliare au început să capete alte destinaţii, iar dezvoltatorii s-au reprofilat pe alte segmente de activitate.
Din fericire, această perioadă nu numai că a luat sfârşit, dar a şi fost înlocuită de o nouă explozie imobiliară, aproape similară cu cea din anii 2007-2008. Iar la Râmnicu Vâlcea, vectorul economic este, de departe, industria construcţiilor. Fireşte, au apărut şi noi consecinţe.
Ceea ce se întâmplă pe piaţa forţei de muncă din sectorul construcţiilor pare neverosimil. Lunar, dispar nu mai puţin de 1.000 de angajaţi din evidenţele instituţiilor care monitorizează această activitate. Unii pleacă în străinătate, alţii ies la pensie. În aceste condiţii, s-a instalat o veritabilă luptă cu timpul a dezvoltatorilor imobiliari, care trebuie să acopere peste noapte lipsa de personal survenită.
Ritmul frenetic cu care se lucrează în sectorul imobiliar atrage după sine şi dezvoltarea altor sectoare. Unul dintre acestea este cel bancar, în care se simte din nou o emulaţie apropiată de anii de dinaintea crizei. Vâlcenii recurg tot mai mult la credite imobiliare, încurajaţi fiind şi de dobânzile mai rezonabile practicate de instituţiile bancare. În acelaşi timp, este de aşteptat ca ultimele măsuri guvernamentale, cum ar fi programul „prima chirie” sau eliminarea TVA pentru locuinţele noi achiziţionate, să dea un imbold sporit industriei construcţiilor.
Ceea ce se vede pe Bulevardul Dem Rădulescu, în zona Kaufland, spune un singur lucru. Se construieşte cel puţin la fel „ca pe vremea lui Ceauşescu” în ultimii 2 ani, nu mai puţin de 2.000 de apartamente noi au fost recepţionate.
„Există efectiv oameni care vând apartamentele vechi din anii ’70 – ’80 şi se mută în apartamente noi. De multe ori, preţurile la apartamentele noi sunt la fel ca ale celor vechi, dar confortul este cu totul altul, plecând de la suprafaţa locuibilă. Preţul, în medie, în Râmnic, este de 600 de euro pe metru pătrat, dar tendinţa este de creştere. Începând cu anul 2016, înregistrăm un dezgheţ al capitalului pe piaţa vâlceană şi o mare cerere de locuinţe”, spune Romeo Iliescu, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Râmnic.
Acesta confirmă faptul că se confruntă cu lipsa de personal pentru a acoperi cererea, mai ales că, „în cazul său”, preferă specialişti, oameni cu calificare.
„Eu pun accent pe calitate. Sunt în şantier non stop şi oamenii mă ştiu foarte tipicar. Cer calitate pentru că vreau standarde. De la parchet, finisaje, centrale, uşi, vreau ca totul să fie calitativ, şi atunci vreau şi o manoperă pe măsură. Vreau să am contact ulterior şi cu proprietarii, şi aceştia trebuie să fie mulţumiţi. În noul bloc, deja aproape jumătate din apartamente sunt deja cumpărate. Sper ca în martie să ne apucăm de un alt bloc de 14 etaje, tot în zona Kaufland”, spune Iliescu.
De altfel, preţurile în Ansamblul Rezidenţial Central pleacă de la 42.000 de euro pentru apartamente cu 3 camere şi o suprafaţă de 90 de metri pătraţi, 52.000 de euro pentru 3 camere cu o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, 59.000 de euro pentru 4 camere, dar 130 de metri pătraţi.
Mai mult, cei care optează pentru o locuinţă în acest ansamblu beneficiază de o parcare ultramodernă, tip parc, cu o faleză de promenadă, securizare şi apropiere de spaţiile comerciale, dar şi de centrul Râmnicului.
AP