Piața agroalimentară din Voicești, extrem de utilă pentru localnici

Unul dintre obiectivele prioritare ale administrației locale din comuna Voicești este realizarea unei piețe agroalimentare. Această investiție este foarte necesară și utilă pentru localnici, majoritatea fiind legumicultori, neavând un loc destinat și amenajat corespunzător unde să își valorifice produsele.

Investiția va fi realizată cu fonduri de la bugetul local, ca de altfel, toate investițiile de până acum. Primarul Florian Vătafu este un bun gospodar și de când este primar a știut să administreze și gestioneze foarte bine dezvoltarea economico-socială a localității.

« Piața agroalimentară este în decurs de realizare și în câteva săptămâni va fi finalizată, pentru ca oamenii să nu mai fie nevoiți să meargă cu produsele să le vândă la drumul național. Totodată, dorim să înființăm și un târg comunal, de săptămână, care să aibă loc joia», spune Vătafu.

Edilul mai dorește să continue lucrările la drumurile comunale, dar încă nu are suportul financiar disponibil, deoarece Consiliul Județean a tăiat fondurile care urmau a fi alocate comunei. Astfel că, micile străzi, dar și cele de tarla, vor fi amenajate cu forțe proprii, deoarece legumicultorii trebuie sa poată să ajungă la culturi șI, mai ales că, au început să apară investitori interesați să investească în localitate.

« Noi trebuie să le asigurăm oamenilor tot suportul pentru buna desfășurare a activității. În Voicești, majoritatea sunt legumicultori și din asta trăiesc, de aceea trebuie să îi sprijinim  și să le fim aproape. De asemenea, foarte important este faptul că, avem deja un investitor care, a cumpărat 20 de hectare de teren pentru a-și dezvolta o afacere în legumicultură și dorește să mai ia și în arendă teren. Și-a cumpărat utilaje noi, are și depozite pentru păstrat și ambalat marfă, mașinile de transport sunt dotate cu aparate frigorifice.  Apariția investitorilor va dezvolta comuna, se vor crea locuri de muncă, iar șomajul se va diminua. De aceea, ne dorim ca în Voicești să înființăm o asociație legumicolă care să vină în sprijinul oamenilor », a conchis primarul Florian Vătafu.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *