Peștereanu închide inelul turistic ruiter în Costești, realizând legătura dintre Pietreni și Bistrița

Puține comune se pot lădua cu un munte în mijlocul localității, cu două râuri care mărginesc acest munte și realizează două canioane superbe. Acesta este Costeștiul, o localitate de vis în Oltenia de sub Munte, o stațiune recent atestată care dorește să devină una di8n destinațiile de top ale românilor.

Primarul Toma Pștereanu se pregătește pentru a moderniza un drum de 1.200 de metri, segmentul lipsă care înconjoară Muntele Stogu și leagă cele două sate Pietreni de Bistrița, cele două văi ale râurilor Costești, respectiv Bistrița.

Totodată a început și reabilitarea drumului spre meteora Arnotei, prin rigole betonate, podețe și ulterior prin asfalt.

Anul 2024 a dus primarului Toma Peștereanu pentru Costești, o titulatură pe care o așteaptă de aproape un secol. Acela de  stațiune turistică. Demersuri începute în 1900, atunci când se menționa stațiunea domnească, din Cheile Bistriței.

Cu peste 3000 de locuitori, comuna Costești se află în zona localităților dezvoltate l din Vâlcea, cu venituri de aproximativ 1,45 milioane lei. O sumă considerabilă, care provine din zona industrială, turism, servicii, impozite.

Un semn bun că și turismul dar și alte servicii încep să aibă o pondere în economia acestei frumoase comune vâlcene.

”Știm clar că la un moment dat, mai devreme sau mai târziu mineritul se va încheia. Nu putem să așteptăm acel moment și să nu pregătim alternativa. Care este evident turismul cu industriile complementare. Și asta văd că înțeleg și locuitorii. Mulți care au îndrăznit să dezvolte afaceri conexe turismului. Este important ca în următorii ani asta să facem. Turism cu tot ce implică, trasee, gastronomie, monahal, divertisment, agrement, turism cultural. Comuna noastră se poate preta la toată gama de servicii turistice, pentru că are un uriaș potențial pe care împreună cu locuitorii, cu oameni de afaceri vrem să-l dezvoltăm. De aceea am investit masiv în infrastructură, mai avem câteva drumuri de rezolvat, spre Horezu, un drum care să închidă inelul Stogului și să amenajăm tot ce poate face din Costești, o destinație de vacanță. Continuăm în ritm alert sa finalizăm cele doua proiecte pe fonduri europene, terenul de sport prin AFIR și Reabilitarea grădiniței prin PNNR. Ambele investiții vor fi folosite de copiii noștri de la școala Gimnazială Ferigile.”, susține primarul Toma Peștereanu.

Oferta turistică din Costești a crescut cu un nou camping, se vorbește despre noi cereri pentru pensiuni, altele sunt în lucru, primăria a amenajat zona trovanților, s-a lucrat intens la modernizarea centrului civic. Se așteaptă proiectele Consiliului Județean, în privința drumului care duce spre Arnota și se vor implementa proiectele pe PNRR (mobilitate, TIC, digitalizare, reabilitare grădiniță), iluminatul public și cele de pe Anghel Saligny.

Doar în 2023, peste 3000 de turiști au fost oficial înregistrați în Costești.

Localitatea este una dintre cele trei comune turistice ale Vâlcii și printre cele mai frumoase zece comune din România, cu un uriaș patrimoniu. Are un potențial ridicat în acest sens și este un candidat clar pentru a deveni alături de Vaideeni și Mălaia, noi stațiuni turistice de interes local.

Și nu în ultimul rând palierul rezidential este unul foarte crescut, se poate să fie comuna cu cei mai mulți craioveni mutați la munte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *