Peştera Laptelui din Mălaia este locul unde s-au hrănit Zeii înainte de Facerea Lumii

Miracolele Vâlcii, de fapt minunile aruncate de Creator peste tot acest judeţ frumos, curg armonios dinspre sudul frumos spre nordul regal. De parcă acest judeţ a fost menit să fie interfaţa dintre lumea zeilor şi cea a muritorilor. Aici este poarta care comunică, de fapt, între poezia cerului şi proza pământului.

Sau a subpământului, pentru că, acum vorbim de Mălaia, locul unde muntele a scos la iveală un întreg set de comori, care mai de care mai rupte din Paradis. La Mălaia, omul care fost pe aleile chiliilor din cer a reuşit să fure din minunăţiile dintâi câte ceva şi să le aducă aici. Aici cântă apele în zeci de cascade, e o orgă întinsă ca un evantai de-a lungul muntelui, o orgă care solfegiază de la începuturi şi până la infinitul sfârşiturilor.

La Mălaia au trăit primii Zei, strămoşii lui Zalmolxe, cei care au băut lapte din Peştera Laptelui.

La Mălaia, Dumnezeu, aşa cum am spus, a oferit lumii una din cele mai frumoase cascade, numită deja Regina Cascadelor din România, şi, tot aici, muntele a ştiut să spună povestea Lotrului, dar în şoaptă, doar pentru iniţiaţi.

La Mălaia o avem şi pe principesa apelor de munte. Latoriţa. Pe valea acestui frumos râu, se regăseşte drumul îngerilor, cărarea care pleacă de sub Transalpina şi merge printre cele mai spectaculoase chei, spre Lotru, lăsându-ne nouă, oamenilor, bucuria de ne plimba, la scara pământeană, prin Grădina Raiului, la Ciungetu.

Aici se află încă o minune a lumii. Peştera Laptelui Cosmic, peştera unde pereţii au un alb curat, de parcă stelele au fost mulse de zei şi au oferit elixir uriaşilor care au trăit aici.

Peştera Laptelui, numită şi Peştera cu Lapte, se situează pe versantul drept al Rudăresei. Deşi nu prezintă formaţiuni de peşteră (stalactite, stalagmite, coloane, ornamente), Peştera Laptelui prezintă interes, mai ales din punct de vedere paleontologic şi istoric.

Aici s-au descoperit fosilele unor animale mici, care au trăit cu mai bine de 50.000 de ani în urmă, precum şi vestigii ale Culturii Glina (fragmente ceramice), ultimele fiind expuse la Muzeul de Istorie al judeţului Vâlcea.

Denumirea peşterii derivă de la scurgerile de calcit solubilizat alb (curgeri parietale), care impregnează pe alocuri pereţii interiori şi bolovanii podelei, care par pătaţi cu lapte zvârlit parcă de nicăieri.

Peştera Laptelui prezintă o galerie lungă de 87 de metri, care se termină cu o mică acumulare de apă. Galeria poate fi parcursă fără dificultate, în condiţiile unui echipament corespunzător.

Aceasta este doar una din minunile unei zone unicat în România, a unei comune unde se află nu mai puţin de 4 lacuri şi peste 100 de cascade. Mălaia, locul unde Dumnezeu s-a odihnit a opta zi.

Liviu POPESCU