Peştera de Smarald, locul unic prin care Vâlcea vorbeşte cu cerul şi pământul

„Şi pentru că multă lume a contestat existenţa acestei peşteri, reluăm articolul şi mulţumim lui Dan Nicolaescu şi lui Kandy Reisenhaeur pentru aceste imagini”

Pelerinul care se află în judeţul Vâlcea are de ales o drumeţie de basm, pe una din cărările monahilor, un drum iniţiatic, ascuns de Munţii Căpăţânii şi unde, de la un capăt la altul, parcă apele râului Cheia ridică spre nemurire psalmii cereşti.

Trei mănăstiri, trei temple ale creştinătăţii curbează timpul universal şi aduc pelerinul într-o buclă superbă. Sărăcineşti, Iezer şi Pahomie, una mai aproape decât alta de cerul heruvimilor, sunt cele trei lăcaşe de cult ale acestui drum prin inima Căpăţânilor (sau Stâncoşii Vâlcii). Drum de haiduci, drumul Gologotei, drumul care merge fie
prin canioane, fie printr-o vale frumoasă, drum care te va duce spre un loc de vis.

Pentru că, aici, pământul frumos al Vâlcii îşi deschide pântecul pentru a lăsa privitorului diamantul sau smaraldul să luminze sufletul, inima, să picure din ceea ce zeii au creat ce e mai frumos în lume.

Pestera lacului Verde2Într-un judeţ frumos nu putea să nu existe una dintre cele mai frumoase peşteri ale lumii – Peştera de Smarald sau Peştera Lacului Verde. Situată într-un canion spectaculos – Canionul Cheii.

Această fereastră spre o altă lume, una cosmică, de-a dreptul, este situată în peretele vestic al Muntelui Stogşoare, la o altitudine absolută de circa 990 m şi relativă de 140 m faţă de talvegul văii râului Cheia, în versantul stâng al Ogaşului Ursului, un adevărat râu de grohotiş.

A fost explorată şi cartată în anul 1978 de către Cercul de Speologie “Niphargus” Râmnicu Vâlcea.
Peştera are o intrare relativ mare, de circa 6×4 m. Imediat după această fereastră a timpului  urmează două galerii: prima, foarte îngustă, are numai 10 m lungime; cealaltă este largă şi înaltă ca un palat extraterestru, cu podeaua dreaptă, acoperită cu fragmente mărunte în primii 15 m şi cu blocuri mari de calcar în rest, prăbuşite peste vechi concreţiuni.

După 35 m galeria se ramifică. Cele două ramificaţii, după ce îmbrăţişează un imens pilier, se reîntâlnesc în Sala Mare. Ramificaţia principală are o pantă de 4 m, iar cea secundară este uşor descendentă, neconcreţionată şi foarte largă (25 m).

Sala Mare (30x20x10 m) are podeaua accidentată din cauza numeroaselor blocuri prăbuşite. Din colţul sud-estic porneşte o galerie, la început ascendentă, cu mult material clastic, care se ramifică după 20 m. În dreapta, galeria se termină cu trei diverticule scurte.

Pestera lacului Verde3Minunea apare în galeria din stânga coboară la un lac de smarald,  prins între pereţii unei diaclaze, lat de 1 m, lung de 10 m şi adânc până la 3 m. Prezenţa lacului într-o peşteră fosilă suspendată în calcare puternic fisurate se explică
prin impermeabilizarea puţului galeriei cu argilă de decalcifiere.

Prin deschiderea unor fisuri, este posibil ca lacul să se dreneze ca şi cel din Peştera Pagodelor. Nu necesită echipament special pentru vizitare, ci doar surse de iluminare.

Nu trebuie ratat acest lac cosmic, pus încă de dinainte de facerea lumii pământene…

 

Mihai IONESCU

 Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link www.ramnicuvalceaweek.ro către pagina acestui articol.

35 comments

  • gabriela badina

    Cum se poate ajunge acolo?

    • admin

      din drumul spre Băile Olăneşti, se face în stânga pe Valea Cheii, spre schiturile Iezer şi Pahomie. După 15 km, pe stânga începe canionul Cheile Cheii. Există o potecă de munte care duce în zona peşeterii

      • Petcu

        De unde spre Baile Olanesti? din directia Olanesti Sat?spre bai? multumesc de ajutor in prealabil….

        • Mircea MONU

          Din moment ce scrie „din drumul spre Băile Olăneşti, se face în stânga pe Valea Cheii, spre schiturile Iezer şi Pahomie.”, este clar că este vorba despre drumul Râmnicu Vâlcea-Băile Olăneşt (DN 64 A)!
          Ca să vă fie şi mai clar, daţi pe Google o căutare „Valea Cheii, Valcea maps”, apoi, în pagina care se deschide, daţi click pe opţiunea „Hărţi”. În pagina care se deschide aveţi harta, în mijlocul căreia se află satul Valea Cheii, dar o treime din pagină. în partea stângă este ocupată de o casetă de căutare (un dreptunghi pe verticală, pe toată înălţimea paginii), cu titlul „Valea Cheii Vâlcea maps”, care se suprapune peste hartă – ca să dispară această casetă, dăm click pe „butonul” marcat prin semnul „X”, aflat în partea dreaptă a titlului casetei; dimensiunea casetei se va reduce la un dreptunghi mic, pe orizontală, cu aceeaşi lăţime, în colţul din stânga-sus al paginii. care acoperă o parte din satul Cheia. Pentru a reduce înălţimea acestei casete, dăm click pe butonul „Căutare” (semn grafic, o lupă, aflată în drepta titlului ei). În mijlocul hărţii, cam centru-sus, veţi avea DJ 654 dintre satele Valea Cheii şi Cheia.Ca să îl aduceţi mai în centru, ţineţi apăsat pe tasta click a mausului (în engleză, mouse) şi deplesaţi mausul în jos – cursorul- săgeată va deveni cursor-cruce de săgeţi cu două capete, iar harta se va deplasa în jos. În mod analog, puteţi mişca harta în orice direcţie doriţi, spre a avea pe ecran zona care vă interesează! (Îmi cer scuze dacă ştiaţi aceste lucruri, dar le-am scris pentru situaţia în care ar fi citită de către cineva care nu le ştia!) DJ 654 apare pe hartă ca o linie subţire neagră. Pentru a deveni mai vizibil traseul său, măriţi harta dând click pe „butonul” marcat prin semnul „+” şi drumu va apărea ca o bandă albă îngustă, delimitată de două linii negre paralele subţiri. Folosind cursorul-cruce (apăsat pe tasta stângă a mausului şi deplasat maus în direcţia convenabilă) puteţi explora DJ 654 până la Schitul Iezer, aflat la circa 13 km distanţă de DN 64 A (satul Valea Cheii). Dacă înaintaţi pe DJ 654, după vreo 7-8 km ajungeţi la Schitul Pahomie, dar poteca spre stânga ar trebuie să fie cam la vreo 2 km după ce treceţi de Schitul Iezer. Din păcate, pe harta Google, acestă potecă obscură nu apare!

      • sunt din Vâlcea, am lucrat în Olănești, am făcut drumul Vâlcea _ Olănești de n ori, nu am stiut de locul asta , din descriere știu indicatorul și drumul care duce la schituri 🙂 cu siguranță când am să ajung pe la părinții mei o să ajung în acest loc minunat, de 20 de ani nu mai locuiesc în Valce, vin doar în vizită 😉

    • Ovidiu

      Este situată în peretele vestic al Muntelui Stogşoare, la o altitudine absolută de circa 990 m şi relativă de 140 m faţă de talvegul văii râului Cheia, în versantul stâng al Ogaşului Ursului, un adevărat râu de grohotiş.
      A fost explorată şi cartată în anul 1978 de către Cercul de Speologie “Niphargus” Râmnicu Vâlcea.
      Are o intrare relativ mare, de circa 6×4 m. Imediat după aceasta urmează două galerii: prima, foarte îngustă, are numai 10 m lungime; cealaltă este largă şi înaltă, cu podeaua dreaptă, acoperită cu fragmente mărunte în primii 15 m şi cu blocuri mari de calcar în rest, prăbuşite peste vechi concreţiuni.
      După 35 m galeria se ramifică. Cele două ramificaţii, după ce îmbrăţişează un imens pilier, se reîntâlnesc în Sala Mare. Ramificaţia principală are o pantă de 4 m, iar cea secundară este uşor descendentă, neconcreţionată şi foarte largă (25 m). http://www.buila.ro/pestera_lacul_verde_ro

  • Carmen

    Exista indicator? E după drumul ce urca la Pahomie? Pana în tunel? As putea avea mai multe detalii?

    • Cristina

      Am fost azi…si dupa tunel , nimic …un drum spre cabana care se intrerupe pt ca se trece prin apa 🙂 cum …nu stiu .de acolo ne am intors

  • andreea stan

    loc magic.
    cum pot lua legatura cu autorul? pentru un interviu despre articol. multumesc!

  • admin

    Cel mai sigur, ajungeţi la Canton Cheia, unde îl găsiţi pe Ionuţ Dumbrăvescu. Acesta este cel mai bun ghid al peşterilor din Cheile Cheii. Nu este singura minune, peştera de mai sus. Deci din drumul Naţional Râmnicu Vâlcea – Băile Olăneşti, pe raza localităţii Păuşeşti Măglaşi, chiar la ieşire, faceţi în stânga pe Valea Cheii, spre Mănăstirile Pahomie şi Iezer. Drumul ce-i drept destul de lung, vă duce spre cantonul (cabana) Cheia, după tunel.

  • Cristina

    Sunt informatii de ……tot….c…. doar ce ne intoarcem din zona, pana la schituri este totul ok, apoi ceata, nu exista nici in indicator, localnicii nu cunosc ….doar drumuri forestiere, peste 100 de pesteri in zona nici cel mai mic semn ca ar exista o urma, ar fi frumos daca ati preciza exact si ati arata si poze cu accesul sau drumul spre pestera

  • Am inteles ca ne trebuiesc ustensile pentru iluminat. Casca de protectie probabil e obligatorie,încălțăminte adecvata datorita terenului accidentat… Exista vreun ghid ce ne poate îndruma? Și dacă da,exista un program de vizitare?

  • oana Constantinescu

    Buna ziua. Mi se pare un loc extraordinar,dar cum as pute sa ajung acolo pe cont propriu. Este cineva ce te indruma, ceva…drum,barca,istorie….va multumesc !!!

  • marica ionel

    Comentariul meu va fi dupa ce voi studia fenomenul mai in amanuntime.

  • Foarte frumoasa si culoarea apei, acel turcuaz laptos.

  • Dragos Mantoiu

    Acel loc cosmic (Pestera Lacul Verde) ar fi bine de ratat in perioade critice pentru lilieci (iarna si o parte din vara) avand in vedere faptul ca pestera va fi inclusa in sistemul national de conservare pentru lilieci

  • Florin

    Se poate ajunge cu masina?

  • Suntem o natiune de retardati? Avem asemenea locuri, si discutiile se poarta pe tema „unde e de fapt locul acela si calea de acces”??? Este incredibil! in loc sa fie marcata, semnalizata, astfel incat utlimul cretin caruia ii cade din gura sa o poata gasi, pestera e ascunsa vizitatorilor.

    • Candela muntilor

      Da, suntem o națiune de retardați. Care distruge, calcă în picioare, murdărește, poluează, rupe, face grătar în aria protejată, ascultă manele. Din acest motiv adevărații iubitori ai naturii sunt reticenți în a da public date despre obiective naturale deosebite.

  • Pingback: Peştera de Smarald | Rotea Geografie

  • Pingback: Care au fost cele mai viralizate subiecte în presa online și pe bloguri? (W8 2016) | refresh.ro

  • mirela

    http://www.financiarul.ro/2014/04/04/pestera-lacul-verde-ochiul-de-smarald-inchis-in-piatra/

    Peştera Lacul Verde sau Peştera cu Lac este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Oltului, obiectiv pe care nu ar trebui să-l rataţi dacă vă aflaţi în apropiere.

    Pentru cei care doresc să viziteze peştera, calea de acces pleacă din D.N. 64A Râmnicu Valcea – Olăneşti, în dreptul satului Cheia se urmează, circa 16 kilometri, un drum modernizat şi forestier, apoi poteca nemarcată pe malul stâng al pâraului Cheia, până în Cheile Cheii.

  • JOHN

    Ba mai bine sa nu stie tot omu unde sunt ascunse perlele… altminteri ar fi ca si cum le-ai da la porci! Locuri unde poti admira pet-uri sunt destule!

  • Dan Aldea

    Stati dracu acasa bai taranilor nu mai poluati voi toata tara .Lasati locul ala superb sa ramana superb nu sa- l umpleti voi de peturi si gunoaie.

  • Da

    daca cineva a gasit pestera, va rog explicati care este drumul. noi am fost si nu am reusit sa o gasim.

  • Florin Stoican

    Fotografiile nu sunt din pestera. Aceasta are dimensiuni modeste, iar lacul e o balta de nici 10 metri patrati, care in sezoane secetoase seaca. Uitati fotografia pe pagina parcului: http://www.buila.ro/obiective_turistice_ro
    Nu exista niciun fel de amenajare, vizitarea necesta echipament si experienta, iar in zona se ajunge pe un drum forestier prost de 25 km, impracticabil mare parte din an.
    In plus pestera desi trebuie ocrotita e destul de vandalizata de vizitatorii care s-au bucurat de ea jumulindu-i speleotemele si inscriptionandu-i peretii.

  • Elena

    Foarte frumos……… dar un lucru e clar dacă ajung oamenii acolo o sa se ducă totul de rapa……..noi ăștia „civilizati”….

  • Pingback: Peştera de Smarald, locul în care cerulvorbește cu pământul | Noi Schimbăm România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *