Peste 5000 de pelerini la Sfinţirea Mănăstirii Sfântu Gheorghe, cea mai nou bijuterie a Athosului Vâlcii creştine

Situată în centrul judeţului Vâlcea, acolo unde clima rece a Subcarpaţilor şi cea caldă a dealurilor cuminţi ale judeţului au căzut la un acord tacit de a promova frumuseţea unui loc binecuvântat de Dumnezeu, comuna Stăneşti are ceva aparte, un fel de linişte care vine cu aripi de înger dinspre Şuieşti şi se duce uşor, pe linia drumului judeţean, spre Măciuca.

Comuna Stăneşti este efectiv o comună frumoasă, cu case de oameni responsabili, case mici, care zâmbesc printre trandafiri sau case arătoase, dar nu extravagante, care arată că, la Stăneşti, bunul-simţ este prioritar aroganţei şi şmecheriei.

Stăneştiul este, de fapt, o punte între Subcarpaţii care se pierd pe linia Roeştiului şi câmpia înaltă a sudului de judeţ. O punte care mângâie, pe lungime, firul apei negre – Cerna, după nume, dar un râu curat, unde mrenele şi cărăşeii încă se zbenguie sub soarele difracţiei de început de vară.

Dar Stăneştiul are şi o comoară. Are o biserică de lemn care, de fapt, a adus Ardealul aici: biserica sălăjeană din Gâlgău, unde se spune că va apărea şi o mănăstire. Pentru că primăria vrea asta şi, cu siguranţă, le va ieşi.

Dar mai are ceva, un loc sfânt de pelerinaj deja: Mănăstirea Sfântu Gheorghe, un poem creştin, o sinteză a brâncovenescului spirit arhitectural,  loc de linişte şi împărăţie dumnezeiască, aici, la marginea unui sat cu case de peste 200 de ani, printre caişi şi corcoduşi, se înalţă ca o perlă a anului 2017, a anului Marina. Pentru că de aici este patriarhul Iustinian, cel care, contestat de unii, iubit de alţii, a salvat două biserici ardeleneşti de la mistuire, aducându-le la Vâlcea.

Peste 5000 de „naţii” de români, de la Suceava, Arad, Maramureş, Dobrogeau au fost duminică la sfinţirea unei noi bijuterii a Athosului Românesc, cum este Vâlcea Creştină.  Un nou legământ al creştinătăţii care acum se află la Stăneştii de Vâlcea.

Liviu POPESCU