Peste 60% din locurile de cazare din Călimăneşti Căciulata rezervate pentru Sărbătorile de Iarnă

Mai sunt 3 luni până la Sărbătorile de Iarnă iar, Oltenia de sub Munte a devenit în ultimii ani o destinație favorită pentru vacanțe, tradițiile, stațiunile și zona montană a Vâlcii fiind deja în topul celor mai căutate de turişti.

Staţiunea Călimăneşti – Căciulata, printre puţinele din România unde se poate face baie în aer liber, în piscine unde apa este încălzită natural a devenit o locaţie căutată. Pentru că e ce e mai frumos decât să te scalzi de Anul Nou sau de Crăciun într-o piscină în aer liber?

Aşadar deja din vară au început rezervările pentru locuri la unităţile hoteliere din Călimăneşti – Căciulata, potrivit ultimelor date, deja 65% din spaţiile de cazare sunt antamate, cu siguranţă până la finele lunii noiembrie urmând a se ajunge la 100%.

“Staţiunea e drept cunoaşte un interes sporit. Mai ales cu ocazia sărbătorilor. De Paşte am fost cea mai căutată staţiune balneară din România, pentru prima dată în acest an, am reuşit să ocupăm chiar prima poziţie. Este evident că atracţia este apa geotermală dar pot spune că cei care au venit au preferat şi parcurile din staţiune, zonele de promenadă, lăcaşele de cult. Hotelierii pun la dipoziţie programul lor. Da, cu siguranţă vom avea cazare la capacitate maximă, asta în condiţiile în care în acest numărul locurilor de cazare a crescut, faţă de anii precedenţi”, spune primarul Florinel Constantinescu.

De altfel la finele acestui an va fi inaugurat şi cel de-al doilea Centru Spa din staţiune, un modern complex de agrement realizat de Consiliul Local şi Consiliul Judeţean.

Localitatile Calimanesti si Caciulata, bijuteriile aflate la ieşirea Oltului din defileu, formeaza cea mai mare statiune balneo-climaterica din Românie,  situata in partea central-sudica a Romaniei.

Denumirea de Calimanesti a fost atestata documentar pentru prima data la 20 mai 1388 de catre Mircea cel Batran. In anul 1890 Calimanesti-Caciulata devine statiune, iar in 1927 Calimanesti primeste statutul de oras.

Legenda spune ca un cioban a venit si s-a spovedit calugarilor de la Manastirea Cozia spunandu-le ca el s-a vindecat de boli dupa ce s-a scaldat in lacul din „Campul lui Caliman”.

Le-a mai spus ca el crede ca acest lac are „puteri ceresti” din moment ce nu mai are dureri de spate, iar oile ranite s-au vindecat. Verificand spusele ciobanului, calugarii au descoperit in jurul manastirii izvoarele miraculoase.

Priceputi in vindecarea „metehnelor trupului”, acestia au construit pe langa manastire un fel de spital unde oamenii bolnavi veneau sa se trateze.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *