Peste 200 de “străinaşi” au achiziţionat proprietăţi doar în ultimii ani în comuna Stoeneşti

În ţinutul de sub munte, pe drumul Mănăstirilor Oltenie de sub Munte, în regatul sfânt al Vâlcii, se află o localitate expoziţie. Una din care se văd munţii, dealurile cu fân cosit, se văd marginile de cer cum îmbracă versanţii Căpăţânii. Vorbim de Stoeneşti, o comună care se aşează ca o scenă înaintea celui mai frumos ţinut montan al judeţului. Babele Vâlcii, izvoare sulfuroase, loc de pelerinaj spre schitul Jgheaburi, sate ascunse de păduri, izvoarele Govorei, acesta este Stoeneştiul, o comună care valsează prin pădure, urcând şi coborând coline în acest ţinut regal…

Stoeneşti este un colţul de rai de pe Drumul Mănăstirilor Olteniei de sub munte şi devine, pe zi ce trece, un reper important al acestui judeţ, o miză imobilară, dar şi una economică, dată fiind şi poziţionarea acestei localităţi chiar în zona metropolitană. Aici doar în ultimii 4 ani, peste 200 de străinaşi, cum sunt numiţi în registru agricol, cei care nu sunt de-ai locului, da, această comună a atras mai mulţi români interesaţi să aibă o casă aici, la poalele munţilor. Şi nu doar străini. Sunt italieni, chinezi şi chiar şi turci care au pământ aici.

Toate astea şi pentru că avem o infrastructură bine pusă la punct.

Comuna Stoenești are contracte de lucrări în valoare de șapte milioane de euro pentru investițiile care se realizează în infrastructura comunei Stoenești.

Este vorba de alimentare cu apă și canalizare în fosta comună Cacova, proiect cu fonduri europene ; construire grădiniță în satul Dobriceni (fonduri europene) ; 22 km de canalizare (fonduri guvernamentale) și alimentare cu apă în satul Zmeurăt (fonduri guvernamentale). Totodată,  școala din centru, printr-un proiect pe POR, se va extinde cu încă trei săli de clasă se schimbă acoperișul, instalația termică, calorifere, se anvelopează și se va dota cu videoproiectoare, calculatoare și mobilier școlar. Iar în satul Dobriceni se construiește o grădiniță

”Acum se lucrează la canalizare în cele două proiecte pe fonduri europene și guvernamentale. Grădinița de la Dobriceni este, de asemenea, în lucru și va începe și reabilitarea școlii gimnaziale.”, a declarat primarul Gheorghe Dumbravă.

Primarul este dezamăgit că la ultima rectificare bugetară, localitatea nu a primit fondurile necesare dar speră că această situaţie se va remedia spre finalul anului şi că noul guvern va fi mai atent la închiderea anului financiar.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *