Peste 1.200 de turiști au înnoptat în Slătioara, pe primele 5 luni ale acestui an
Este un număr foarte mare, în condițiile în care Slătioara nu are statut de stațiune turistică dar care pe de altă parte demonstrează clar potențialul zonei. Ceea ce argumentăm noi de mulți ani, că Slătioara este perla Depresiunii submontane a Horezului.
”Aceste cifre indică doar pe cei care au înnoptat aici, dar nunmărul celor care vizitează Slătioara este mult mai mare. Care se opresc aici care fac drumeții în zonă. De aceea avem și o creștere demografică. Suntem în proiectul de analiză al migrației dinspre oraș spre sat. Noi ne vo pregăti și documentațiile pentru a deveni oficial stațiune turistică”, spune Camelia Romcescu.
La Slătioara, regina încoronată a Vâlcii, localitatea care închide acest frumos curcurbeu, o treaptă frumoasă a Ţării Româneşti, unde totul, teii înfloriţi, trandafirii urcaţi până pe streşini, muşeţelul de la porţi, totul contruieşte un psalm. Al bucuriei, al feeriei, al culorilor, al Rugetului.
La Slătioara fiecare casă e un mic castel, fiecare pârâu e o oglindă, fiecare linişte compune poeziei. Aici, pădurile sunt luminate de mesteceni în noapte, iar platourile întinse până jos la Milostea aduc cerul şi luna mai aproape de pământ.
Am văzut platoul Slătioarei şi iarna când îngerii au lăsat aripi peste tot, încât albul întins ca o zăpadă din nori anula conturul pământului şi îţi dădea senzaţia că ai ajuns cu „Belgica” la Polul Sud. Am văzut platoul şi primăvară când ghioceii, tufănicile, lăcrămioarele şi toporaşii făceau gălăgie care este prim solist la baletul operei din crâng.
Am văzut şi vara acest platou, imaginea unei preerii, când parcă aşteptam să apară dintr-un western al lui John Ford, vreo trei pistolari călări, am văzut şi toamna, atunci când iarba Slătioarei îşi lua cămaşa de noapte şi se retrăgea pe furiş pentru somnul vegetativ.
Slătioara este marginea de Vâlcea, dar marginea care înnobiliează cel mai frumos judeţ al României
