Pesceana devine o destinație de locuit pentru constănțeni, două familii s-au mutat aici în acest an

Doar în ultima lună mai multe familii din Constanța și-au cumpărat case vechi în comuna vâlceană Pesceana, într-un sat de poveste, aflată între două culmi deluroase, la margine de pădure.

”Și nu sunt singurii doar anul trecut alte familii din București și Craiova au ales să vină la Pesceana. Pentru că le place zona. Au văzut anunțurile de vânzare pe net și au îndrăgit pe loc zona. Cei din Constanța sunt foști marinari care au luat case vechi le-au recondiționat. Este un fenomen care din fericire capătă din ce în ce mai mult contur. Faptul că avem majoritatea utilităților, plus faptul că există internet și acoperire telefonică se adaugă unor criterii pentru această alegere”, spune primarul Ion Vasile.

În prezent, comunitatea beneficiază de apă curentă, dispensar, școală. grădiniță, multe poduri care asigură accesul mai ușor între sate, dar și noul drum către comuna vecină Roești, care scurtează foarte mult distanța între cele două localități.

Alte investiții care sunt aproape finalizate vizează clădirea dispensarului medical, care este deja finalizată. La fel și școala și grădinința, în maxim o lună vor abvea loc recepțiile.  Căminul cultural este în lucru, o clădire care va beneficia de sistem de încălzire prin pardoseală și a fost aprobat proiectul cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, privind amenajaerea a șase stații de autobuz moderne.
Așadar, fiecare stație de autobuz va avea wi-fi, afișaj electronic, un confort de care să beneficieze toți oamenii care circulă cu autobuzul. Tot prin PNRR, primăria va fi digitalizată, iar alt proiect prin Agentia de Mediu,  va reabilita iluminatul public și se vor monta stații electrice de încărcare.
Prin același program PNRR, primăria dorește înființarea unui centru de zi pentru copiii vulnerabili, privind consiliera, program de făcut lecții, o hrană caldă. Potrivit cifrelor primăriei ar fi în jur de 40 de copii, aflați în zona vulnerabilă.
Ultima clădire care urmează să fie reabilitată este sediul primăriei precum și amenajarea unui parc fotovoltaic pe o suprafață de 5000 de metri pătrați care să asigure costurile cu energia electrică pentru cheltuielile publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *