Perișănenii se pregătesc de autostradă: pensiuni, restaurante, popasuri, camere de cazare

Sorin Leonte spune că în Perișani a început febra pregătirilor pentru viitorul șantier al Autostrăzii Sibiu – Pitești, lotul 3, cel care va fi construit de italienii de la Astaldi.

”Localnicii știu ce înseamnă un șantier. Încă de pe vremea când se lucra la Cornet, la baraje. Si un astfel de șantier care se va întinde cel puțin pe o perioadă de 4 ani nu are acum să nu fie un beneficiu pentru Perișani. Dacă acum un an, nu prea erau speranțe, acum de câteva luni, de când reprezentanții companiei au venit la măsurători, foraje, delimitări, oamenii deja se pregătesc. Mulți vor să pună camere la dispoziție, se lucrează la restaurante, mulți vor să deschidă magazine. Ne pregătim de un șantier mare și atât în timpul lucrului, cât mai ales după inaugurare, perișănenii știu să fructifice avantajele acestei autostrăzi”, spune Sorin Leonte.

De altfel reprezentanții companiei italiene deja au identificat două locuri unde vor să amenajeze un comandament, organizare de șantier. Deja au delimitat traseul autostrăzii, au realizat forajele și în acest an vor definitiva proiectul tehnic astfel încât în februrie 2024 să înceapă efectiv excuția lotul 3 al autostrăzii, tronsonul Cornet – Tigveni.

În Perișani funcționează două structuri de cazare, în august se va inaugura încă un complex, se lucrează la două restaurante, se fac popasuri turistice.

De altfel, comuna Perișani deja este un nod rutier și mai ales turistic în Țara Loviștei, în această minivacanță de Rusalii, a fost tranzitat de mii de turiști dinspre Argeș, Sibiu și Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *