Pentru primărița din Popești primează interesul comunității

Multe comunități care sunt conduse de o femeie – primar, sunt îngrijite, curate, moderne, chiar atractive. Femeia – lider este mai ambițioasă și perseverentă, iar ceea ce se vede în urma ei, o demonstrează. Un astfel de exemplu este Aurora Măgura, primărița din comuna Popești care, în numai cele câteva luni de când a preluat frâiele primăriei, a impus reguli și sarcini echipei cu care lucrează, pentru bunul mers, transparent și eficient al activității primăriei.

Primărița spune că ”poziţia de primar pentru o femeie nu este una foarte grea, iar pentru a reuși, trebuie să ai curaj și să lupți pentru ridicarea standardului de viață al comunității din care faci parte. Cunosc toți oamenii, de la copii, până la cei în vârstă. Le cunosc tuturor problemele, iar ușa este în permanență deschisă pentru oricine vine la primărie. Omul nu vine de drag la primărie, vine cu o problemă, iar acea problemă, indiferent de ce natură este, noi trebuie să o rezolvăm pentru ca omul să plece mulțumit acasă. Avem multe obiective pe care ni le-am propus să le realizăm și, dacă ne uneşte interesul comunităţii, acestea nu sunt imposibil de atins.”

Drumul lui Cuza va fi asfaltat

După o inventariere a stării drumurilor, primărița a hotărât că acestea trebuiesc reabilitate, astfel încât a contactat o firmă de consultanță care întocmește proiecte cu fonduri guvernamentale și europene, privind o consiliere a unor oportunități de finanțare.

” Pentru început, am luat măsuri de reorganizare privind curățenia comunei, respectiv curățirea șanțurilor a drumurilor, astfel încât acestea să aiă un aspect îngrijit, iar cetățenii au fost mulțumiți. Pentru că nevoi sunt multimple, iar fonduri nu avem, trebuie să facem proiecte prin care putem să realizăm ce ne-am propus. Am contactat un consultant pentru un proiect cu fonduri guvernamentale privind asfaltarea drumului lui Cuza, drum care este paralel cu drumul județean, care are o lungime de șapte kilometri și unde sunt peste 500 de gospodării. Drumul este, actualmente, pietruit și sper să obținem finanțare pentru a-l asfalta. După aceea, vrem să reabilităm și drumul Valea Caselor, din satul Dăești, iar cu fondurile primite pe calamități, s-au refăcut două drumuri din satul Curtea. De asemenea, un alt proiect privind reabilitarea căminului cultural este deja depus pentru a obține finanțate la Compania Națională de Investiții. Avem un cămin foarte urât și nu avem unde să ne desfășurăm evenimentele din comună.”,  spune primărița. Aceasta a mai menționat că are în vedere și reabilitarea centrului civic, prin plantarea de arbuști, gazon și flori.

Claudia POPA

One comment

  • Tot Eu

    Dacă si Drumul lui Cuza se asfaltează la fel ca renumita Centura, care a inceput sa devina inpracticabila la nici un an de la inaugurare, parerea mea e ca ar trebui să rămână asa cum e in acest moment!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *